INS: Producţia internă de energie primară a României a scăzut cu 4,7% în primele 11 luni din 2024. Depășim toate țările europene, cu prețuri record la energie

|
energie electrica

Temperaturile scăzute au dus miercuri la creșterea consumului intern de energie electrică până la aproximativ 9.000 MW, ceea ce a determinat importuri de 2.500 MW și o scumpire semnificativă a energiei pe piața spot OPCOM. Prețul mediu al energiei electrice cu livrare în România în această zi a ajuns la 242 euro/MWh (1.203 lei/MWh), cel mai ridicat din Europa, conform datelor analizate de Profit.ro. Un preț comparabil a fost înregistrat doar în Bulgaria.

De altfel, în întreaga Europă Centrală, dar și în Germania și Olanda, au fost înregistrate prețuri de peste 200 euro/MWh. Surprinde la prima vedere prețul ridicat din Germania (222 euro/MWh), însă principala economie europeană se confruntă cu o vreme destul de rece , iar vântul lipsește, ceea ce o face importatoare netă de energie în absența contribuției eolianului. În ultimele 3 luni, Germania a utilizat cea mai mare cantitate de hidrocarburi din 2017 pentru producția de energie electrică pentru a compensa componenta eoliană.

content-image

Prețurile energiei furnizate miercuri, 15 ianuarie, în UE

La extremitatea vestică a continentului situația este mai relaxată, prețurile din Spania și Portugalia fiind de 142 euro/MWh, iar cel din Franța, de 161 euro/MWh.

Segregarea piețelor est și vest europene continuă, România fiind, de la începutul anului și până în prezent, cea de-a patra cea mai scumpă piață europeană a energiei, cu un preț mediu de 130 de euro/MWh (similar celui din statele care ocupă pozițiile a doua și a treia, Bulgaria, respectiv Ungaria). Pe prima poziție se situează Irlanda.

content-image

Prețul mediu al energiei cu furnizare în ziua de joi, estimată a fi mai călduroasă, dar și cu mai mult soare, a scăzut cu aproximativ 40%, la 766 lei/MWh sau 154 euro/MWh, fiind doar puțin mai ridicat decât cel din Germania, de 148 euro/MWh. Prețuri mai ridicate, dar nu cu mult, decât cel din România se înregistrează în Ungaria și Elveția (155 euro/MWh), Slovacia (157 euro/MWh) Austria(162 euro/MWh) și Serbia (164 euro/MWh).

content-image

Producția și consumul de energie de miercuri, 15 ianuarie, din România

Pe lângă cererea internă a furnizorilor autohtoni, care se face simțită pe OPCOM, de pe aceeași platformă își procură energie și Republica Moldova, prin traderul de stat Energocom.

În primele 10 zile ale acestui an, o pătrime din energia consumată în Republica Moldova a fost procurată de pe cele 2 piețe spot OPCOM, PZU și intraday. Alte aproape 32 de procente sunt procurate prin contracte bilaterale cu producătorii românii, ceea ce face ca peste 57% din consumul din Republica Moldova să fie acoperit de importuri din România.

content-image

Producţia internă de energie primară a României, în primele 11 luni din 2024, a însumat 15,477 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 4,7% faţă de perioada similară din 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro

Principalele resurse de energie primară, în perioada 1.I-30.XI.2024, au totalizat 29.776.600 tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 129.900 tep faţă de perioada 1.I-30.XI.2023. Producţia internă a însumat 15.477.200 tep, în scădere cu 765.300 tep (-4,7%) faţă de perioada 1.I-30.XI.2023, iar importul a fost de 14.299.400 tep, în creştere cu 635.400 tep (+4,7%)”, arată datele INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 60.242 milioane kWh, în creştere cu 118,9 milioane kWh faţă de perioada 1.I-30.XI.2023. Producţia din termocentrale a fost de 15.728 milioane kWh, în scădere cu 248,7 milioane kWh (-1,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 13.410 milioane kWh, în scădere cu 3.739 milioane kWh (-21,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 9.892 milioane kWh, în scădere cu 284,5 milioane kWh (-2,8%). Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1.I-30.XI.2024, a fost de 5.612 milioane kWh, în scădere cu 1.317 milioane kWh faţă de perioada 1.I-30.XI.2023, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 3.368 milioane kWh, în creştere cu 1.223 milioane kWh faţă de perioada 1.I-30.XI.2023.

Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 46.029 milioane kWh, cu 1,8% mai mare faţă de perioada 1.I-30.XI.2023, consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 1,5%; consumul populaţiei a crescut cu 3,2%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,7%.

Exportul de energie electrică a fost de 9.860 milioane kWh, în scădere cu 566,4 milioane kWh. Importul de energie electrică a crescut cu 57,9%, la 12.230 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4.352 milioane kWh, în scădere cu 136,1 milioane kWh.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *