Inițiativa Central Europeană. Senatorul Negoi (USR), discurs în Parlamentul Albaniei: „Consolidarea cooperării regionale, fundația pentru stabilitate politică”
Inițiativa Central Europeană (ICE) este un forum de cooperare regională în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, numărând 18 state membre. Acesta a fost format în Budapesta în 1989. ICE este cel mai vechi și cel mai mare forum pentru cooperare regională în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Acesta numară acum 18 state membre: Albania, Austria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina. Originea Inițiativei Central Europene constă în crearea Quadragonale la Budapesta, pe 11 noiembrie 1989, a căror tați fondatori au fost Italia, Austria, Ungaria și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSF Iugoslavia), iar inițiativa vizează depășirea diviziunii în blocuri prin restabilirea legăturii de cooperare, între țările de orientări politice diferite și structurilor economice.
La ședința ICE de la Tirana, senatorul constănțean al USR Remus Negoi a susținut un discurs în cadrul Parlamentului albanez, unde a subliniat faptul că „pentru a consolida cooperarea regională, trebuie să punem accent pe schimburile culturale”:
„La Tirana am condus delegația Parlamentului României la Inițiativa Central Europeană şi am luat cuvântul în sala de plen a Parlamentului Albaniei. Reuniunea Adunării Parlamentare a ICE a avut ca temă „Cooperarea regională ca factor fundamental al integrării europene” Avem nevoie de cooperare regională, un pilon esențial al aderării la UE, iar România este un susținător ferm al politicii de extindere a Uniunii Europene. Consolidarea cooperării regionale este fundația pentru stabilitatea politică, iar pentru a consolida cooperarea regională, trebuie să punem accent pe schimburile culturale, contactele interpersonale și colaborarea educațională. Putem lucra împreună pe probleme precum migrația, securitatea și guvernanța. O astfel de cooperare politică sporește nu numai stabilitatea regională, ci și întărește vocea colectivă a regiunii în cadrul Uniunii Europene. Eliminarea diviziunilor, promovarea păcii și asigurarea prosperității prin colaborare reciprocă nu pot fi realizate pe deplin fără includerea și participarea activă a tuturor țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est”, a transmis senatorul Negoi.