Îngrășămintele chimice: Criza declanșată de conflictul din Orientul Mijlociu se propagă în lanț, atingând direct agricultura și, prin extensie, buzunarele consumatorilor

Conflictul din Orientul Mijlociu nu lovește doar piețele de energie. Efectele sale se propagă în lanț, atingând direct agricultura europeană și, prin extensie, buzunarele consumatorilor. Îngrășămintele chimice—produse vitale pentru producția agricolă modernă—devin din ce în ce mai greu de găsit, iar prețurile cresc zilnic. România, dependentă masiv de importuri, se află în prima linie a acestei crize ascunse.

În fermele din sudul țării, situația devine din ce în ce mai tensionată. Liviu Bărăgan, agricultor din Vâlcelele care lucrează aproape 1.800 de hectare, descrie o realitate dură: rezervele de azot se epuizează rapid, în timp ce culturile de primăvară cer fertilizare constantă. „Mai am în jur de nouă tone de azot pentru o suprafață de 100 de hectare de lucernă. Îngrășămintele sunt scumpe, exagerat de scumpe. Țările care produc sunt îndepărtate de noi, de România, și trec, vă dați seama, prin multe mâini,” spune Bărăgan pentru TVR Info.

Calculele sunt simple, dar devastatoare: pentru fiecare hectar cultivat cu grâu, orz sau rapiță sunt necesare aproximativ 500 de kilograme de fertilizant—ceea ce înseamnă în jur de 1.500 de lei la prețurile actuale. Iar costurile continuă să crească de la o ofertă la alta. Georgian Calotă, agricultor din Balta Albă, descrie o piață instabilă, unde fiecare zi aduce noi costuri: „Ofertele pe zi ce trece pun câte 100, 150 de lei per tonă în plus.” Fermierii care au comandat deja îngrășăminte prin intermediari din România se confruntă cu livrări întârziate, riscând recolte semnificativ diminuate dacă fertilizarea nu se face la timp în această perioadă critică.

După izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, lanțurile de aprovizionare au fost serios afectate. Transporturile sunt mai dificile, iar statele producătoare încep să-și conserve resursele pentru consum intern. Mihai Răzvan Moraru, președinte al Asociației Input Agro România, precizează amploarea problemei: „Vorbim de peste 50 la sută din cantitatea de uree care ajungea în Europa, vorbim de 30-35 la sută din cantitatea de produse pe bază de azot.” Aceasta nu este o problemă tehnică sau administrativă. Este o problemă structurală: România depinde puternic de importuri, iar furnizorii globali sunt blocați de conflict. Fiecare zi de întârziere echivalează cu riscuri mai mari la recoltă.

Atenția se îndreaptă către soluții locale, dar acestea sunt limitate. La Buzău funcționează o fabrică care produce fertilizanți organici și tratamente pentru agricultură, complet bio. Producătorul Mircea Voinea susține că utilizarea acestor produse poate reduce semnificativ costurile, afirmând că fermierii pot obține producții de 5-6 tone de grâu la hectar cu cheltuieli mult mai mici comparativ cu îngrășămintele chimice. O altă variantă discutată este repornirea combinatului Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, cu o capacitate anuală de 1,8 milioane de tone. Ar putea acoperi o parte importantă din necesar, dar activitatea este suspendată din noiembrie, pe fondul costurilor ridicate la gaze și al dificultăților de aprovizionare. Repornirea nu este o soluție rapidă.

Fermierii se tem că actuala criză se va reflecta direct în producții mai mici și, implicit, în prețuri mai mari pentru consumatori. Agricultura europeană intră într-o nouă perioadă de incertitudine, în care fiecare sezon devine tot mai greu de gestionat. România, cu dependența ei de importuri și cu o industrie locală paralizată, este deosebit de vulnerabilă. Conflictul din Orientul Mijlociu nu va dispărea curând. Nici lanțurile de aprovizionare nu se vor normaliza imediat. Fermierii vor continua să se confrunte cu costuri în creștere și livrări întârziate. Consumatorii vor simți impactul în buzunare, la rafturile magazinelor, în sezonul următor.