Independentul Nicușor Dan, la Constanța: „Am fost ajutat de membri USR în strângerea de semnături pentru candidatură. USR ar trebui să intre la guvernare” – VIDEO

|
nicusor dan 1

Nicușor Dan este astăzi la Constanța. Candidatul independent, susținut totuși de PMP, Forța Dreptei și PNȚMM – Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache, susține că anul acesta vom avea alegeri atipice, pentru că oamenii nu mai au încredere în politicieni. „Va fi o campanie a voluntarilor” care vor o schimbare reală, consideră Nicușor Dan. Candidatul are întâlniri cu simpatizanții și susținătorii din regiune, consolidându-și astfel sprijinul pe plan local.

Evenimentul de la Constanța a fost deschis de europarlamentarul Eugen Tomac:

În ceea ce privește Constanța, candidatul independent a arătat că județul „are un potențial care nu a fost niciodată valorificat. În campania electorală lucrurile sunt simple. Este nevoie de a schimba fundamental lucrurile iar acesta este un element care face această campanie atipică. Neîncrederea în clasa politica face ca această campanie sa fie una voluntară. Din punct de vedere al agriculturii la Constanța nu s-au făcut investiții în sistemul de irigații ceea ce trebuia să se întâmple de mult. (…) Eu nu am candidat în noiembrie pentru că nu credeam că așteptările românilor sunt atât de radicale. După noiembrie și după anularea voturilor mi-am pus întrebarea dacă persoana mea poate să ajute. Și m-am mai întrebat dacă nu cumva încurc. Și mi-a fost confirmat faptul că am încredere. Am avut o discuție între patru ochi cu doamna Lasconi dar nu pot să divulg mai multe”, a mai spus candidatul.

nicusor dan 2

Nicușor Dan a susținut la Constanța că USR ar trebui să intre la guvernare și că a fost ajutat de membri USR în strângerea de semnături pentru candidatură.

„O parte din banii pe care i-am strâns o să meargă către online. De asemenea, le voi spune oamenilor că trebuie făcută o schimbare. (…) Eu cred că USR trebuie să intre la guvernare pentru că este un partid reformist și România are nevoie de reforme. Este o negociere la care președintele trebuie să ia parte. Această negociere trebuie să nu fie purtată în instabilitate”, a spus Nicușor Dan.

Eu m-am săturat de oameni care aruncă cu vorbe fără acoperire. Mă așteptam ca în noiembrie să fie niște alegeri normale cum au fost toate de până acum. S-a întâmplat ca în noiembrie mesajul romanilor a fost că doresc o schimbare profundă cu riscul ca unii dintre ei să meargă într-o direcție care să pună la indoială direcția occidentală a României. (…) Consider că bucureștenii m-au evaluat în mod direct. Am susținere politică din partea mai multor partide care nu sunt în Parlament. Și le mulțumesc. Suntem într-o campanie electorală atipica în care există o respingere a oamenilor față de partidele politice. Sunt foarte optimist! (…) Sunt un om de dreapta. Nu suntem într-o situație în care președintele să se poată juca cu destinul românilor. Cred că acest guvern este deja obosit și figura lui Marcel Ciolacu nu mai prezintă încredere față de români. Cred că este nevoie de o încredere față de partidele politice. Mi-aș dori un premier de dreapta dar asta va însemna o negociere cu partidele politice”, a mai arătat Nicușor Dan:

În finalul conferinței de presă, Nicușor Dan a spus că, „acest electorat (al lui Călin Georgescu – n.r.) a apărut din realitățile politice românești. Domnul Georgescu a avut o campanie în care a vorbit pe limba oamenilor, dar nu avea soluții viabile. Cred că a fost absolut greșit că acești oameni au fost ridiculizați. Trebuie să le explicăm că asta este situația de la care pornim, dar soluția este cea prooccidentală. (…) Electoratul lui Călin Georgescu a apărut din fenomenul neîncrederii românilor față de clasa politică. Georgescu a avut o campanie sofisticată și inteligentă din punct de vedere tehnologic. Acele mitinguri au fost greșite. Cred că oamenii au fost foarte frustrați”, a mai spus Nicușor Dan.

Nicusor Dan

Eu cred că este posibilă o sudare între suveraniști și occidentali. Nu trebuie să ajungem până acolo unde dacă tu ai o opinie și altcineva nu e de acord să îți spună că ești trădător. Online-ul este tot mai important. O parte importantă din banii pe care i-am strâns o să meargă către online în campanie. (…) Trump este președintele SUA. Are o viziune care spune că America trebuie să se concentreze pe propria economie și că pe partea de securitate trebuie să se concentreze către Asia și nu către Europa. Ne-ar plâcea să avem cât mai multe companii americane în România. Mi-aș dori să avem mai mulți soldați în România pentru că este o măsură de siguranță”, a mai spus Nicușor Dan.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *