Încep lucrările de restaurare a cetății Histria. Crușoveanu (PNL): „Se dă posibilitatea autorităților locale de a accesa fonduri pentru a readuce la viață patrimoniul arheologic din Dobrogea”

|
crusoveanu

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat marți, 24 octombrie 2023, proiectul de lege de modificare a OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Din totalul de 264 de voturi, 212 au fost „pentru”, iar 52 au fost „abțineri”. Modificarea legislației, în urma demersurilor instituționale constante ale Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADDJC), permite, astfel, deblocarea unui proiect esențial pentru România: reabilitarea Cetății Histria. Este vorba despre un proiect în valoare de 10 milioane de euro, pentru care a fost identificată finanțarea, prin fondurile europene provenite din mecanismul I.T.I. „Delta Dunării”.

După votul de ieri, președintele ADD Constanța, Ana-Maria Vătămanu, a mulțumit unor parlamentari care au susținut proiect, dar în special deputatului liberal constănțean, Marian Crușoveanu:

„Cu 212 voturi pentru, proiectul de lege care va debloca lucrările de reabilitare și restaurare a Cetății Histria a fost adoptat de Camera Deputaților. Modificarea legislativă prevede că în rezervațiile naturale vor fi interzise orice activități umane, dar cu unele excepții, printre ele numărându-se cele de reabilitare, promovare, punere în valoare a siturilor arheologice. Astfel, se va modifica și completa Ordonanța de Urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aliniat care până acum nu permitea niciun fel de intervenție de restaurare a Cetății Histria. Este o modificare legislativă de interes major pentru județul Constanța, motiv pentru care am susținut legea în rândul colegilor din PNL. Adoptarea legii sprijină și dă posibilitatea autorităților locale de a accesa fonduri pentru reabilitare, promovare și de a readuce la viață patrimoniul arheologic din Dobrogea, aflat în zone strict protejate. Ani la rând, au fost blocate proiecte de investiție în vederea restaurării Cetății Histria, aceasta datorându-se faptului că zona Istria – Sinoie este strict protejată și face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Modificarea legislativă va avea un impact pozitiv asupra județului Constanța, având rol clar și prevede că se pot efectua lucrări doar de restaurare și de promovare a Cetății Histria, alte activități fiind în continuare interzise”, a transmis după votul din Parlament deputatul Crușoveanu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *