În România, un milion de pensionari trăiesc cu 1.281 de lei pe lună

În România, 1 milion de pensionari trăiesc cu o pensie de 1.281 de lei, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, pentru PSNews.ro.
„Cea mai mică pensie din România face referire la indemnizația socială instituită prin Ordonanța 6/2009. Încă din 2009 am instituit această indemnizație socială, care are un principiu foarte clar: dacă prin ceea ce ai contribuit îți iese o pensie mai mică de 1.281 lei, statul vine cu diferența, astfel încât nicio pensie nu trebuie să fie mai mică de 1.281 de lei. Avem un număr destul de însemnat de pensionari în această situație. Vorbim de 1 milion de persoane care se află în această zonă a indemnizației sociale pentru că au un stagiu de cotizare mic, adică au în jur de 15 ani exact stagiul minim de cotizare pentru a fi eligibil pentru a primi o pensie din sistemul public”, a declarat președintele Casei Naționale de Pensii.
Și în Capitala României sunt pensionari care trăiesc cu o pensie de 1.281 de lei, însă, potrivit lui Daniel Baciu, pensia medie este mult mai mare decât alte județe din țară. De cealaltă parte, cea mai mare pensie din România este de 90.000 de lei pe lună, adică aproximativ 18.500 de euro și este încasată de o persoană care a lucrat în domeniul bancar și a contribuit la sistemul public.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


