În România se pregătește un mega-proiect de tren de mare viteză: Constanța – granița cu Ungaria și vector spre Atena și Istanbul

România analizează pentru prima dată, pe baze economice și de trafic, introducerea unui tren de mare viteză care să lege Marea Neagră de rețeaua europeană. Proiectul este estimat la aproximativ 18 miliarde de euro și 780 de kilometri de infrastructură nouă. Anunțul a venit de la Robert Răzvan Dobre, director în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la Maratonul Profit.ro Infrastructura care Conectează România.
Discuția despre trenuri de mare viteză în România este de obicei întâmpinată cu neîncredere, tocmai din cauza diferenței dintre infrastructura existentă și standardele necesare pentru viteze de 300 km/h. Dobre a recunoscut această realitate: „E clar că nu pot vorbi de un tren de 300 de km la oră în România când restricțiile de viteză sunt de 30 de km la oră”. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor a realizat un studiu de oportunitate strategic pentru a analiza dacă România este pregătită pentru un asemenea proiect. Analiza a pornit de la o întrebare simplă: există suficienți pasageri care să susțină financiar un asemenea sistem? Rezultatele sunt pozitive, potrivit oficialului.
Proiectul nu este gândit ca o simplă legătură între orașe din România, ci ca parte a rețelei europene de mare viteză. Obiectivul este să conecteze Marea Neagră și Bucureștiul la rețeaua europeană, cu un vector spre Sofia, Atena și Istanbul. Această poziționare schimbă logica proiectului, transformând-o dintr-o inițiativă de mobilitate internă într-una de integrare regională. Studiul a generat estimări privind timpii de parcurs care ar schimba radical mobilitatea în România:
Bucureşti–Braşov: 1 oră şi 21 de minute
Bucureşti–Cluj-Napoca: 2 ore şi jumătate
Bucureşti–Ieşirea din ţară: 3 ore şi jumătate
Proiectul cuprinde 780 de kilometri de cale ferată de la Constanța până la graniță. Acolo unde calea ferată existentă permite 160–200 km/h va fi utilizată, iar restul va fi proiect greenfield, adică nou în teren. Costurile ar ajunge la aproximativ 18 miliarde de euro.
Studiul include un scenariu accelerat care ar permite lansarea unui prim tronson într-un orizont relativ scurt. Conform oficialului, există posibilitatea ca în 10 ani să avem deja un tren de mare viteză operațional. Acest scenariu depinde, însă, de trei elemente critice: statutul politic al proiectului (trebuie să devină un proiect de țară cu susținere politică), expertiza externă și finanțarea continuă din fonduri europene, buget de stat și parteneriat public-privat. Strategia actuală este una etapizată, pentru a face proiectul gestionabil din punct de vedere financiar. Gândirea este să se asigure finanțarea pentru primul sector, probabil cel mai important, de la Bucureşti la Braşov, și apoi de la Sighişoara la Cluj.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


