În Parlamentul European se cere suspendarea Ungariei din spațiul Schengen, pentru că „a deschis ușa spionilor ruși”
Un grup de 70 de europarlamentari au cerut Comisiei Europene să suspende participarea Ungariei la spațiul Schengen. Acest lucru se datorează relaxării de către Budapesta a obligativității vizelor pentru cetățenii din opt țări, inclusiv Rusia și Belarus, informează Reuters. UE se teme că relaxarea măsurilor privind vizele din Ungaria ar putea da „undă verde” spionilor ruși și le-ar putea facilita intrarea în țările UE.
Ungaria a extins luna aceasta programul său de imigrație numit „card național” pentru a-i include, printre alții, pe ruși și belaruși. Un astfel de card îi oferă titularului său dreptul să lucreze în Ungaria fără autorizație de securitate și să își aducă și familia în țară. Cardul este valabil pentru o perioadă de doi ani, însă poate fi prelungit. Oficial, titularul cardului nu este un lucrător invitat şi, prin urmare, nu apare nici în statistici şi nici în diferitele cote naţionale.
Decizia Ungariei de a relaxa restricțiile pentru eliberarea vizelor pentru cetățenii din Rusia și Belarus riscă să genereze probleme în materie de securitate pentru Uniunea Europeană, a avertizat Partidul Popular European (PPE), potrivit Agerpres. PPE se teme că această măsură ar putea favoriza spionajul Rusiei în spațiul blocului comunitar, se arată într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Charles Michel și consultată de Reuters. În scrisoare, președintele PPE, Manfred Weber, atrage atenția că noile norme ale Ungariei de acordare a vizelor ar putea „crea breșe grave pentru înlesnirea activităților de spionaj” ale Moscovei.
„Această politică ar putea, de asemenea, să faciliteze deplasarea ruşilor în spaţiul Schengen (fără frontiere), ocolind restricţiile impuse de legislaţia UE”, susţine Weber în scrisoarea sa.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că va lua legătura cu Ungaria cu privire la noile reguli şi că Budapesta era obligată să verifice dacă ele sunt conforme cu reglementările Schengen.