Huțucă (PNL): „Aderarea României la Schengen nu este doar interesul nostru, ci în interesul tuturor statelor membre, pentru că întărim piața comunitară”

Comisarul European, Ylva Johansson, a spus recent că România, Bulgaria și Croația sunt pregătite și trebuie să adere la spațiul Schengen: „Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să implementeze pe deplin acquis-ul Schengen şi să se alăture spaţiului Schengen. Aderarea lor este crucială pentru o încredere reciprocă continuă şi consolidată în spaţiul Schengen, se arată într-un document al Comisiei Europene.”, a spus comisarul european. „Comisia solicită Consiliului să ia fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României şi Croaţiei să participe pe deplin la spaţiul Schengen”, se arată în comunicatul CE.

În același context, Guvernul Țărilor de Jos a trimis o misiune de evaluare în România ca să verifice stadiul de îndeplinire a criteriilor necesare pentru aderarea la spațiul Schengen.

Pe fondul disputelor politice la nivel înalt pe acest subiect, politicienii români consideră că aderarea României ar duce la întărirea pieței comunitare, ideea pe care este construită Uniunea Europeană, după cum a precizat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă:

Mesajul Comisiei Europene este clar: România merită în Schengen. România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a face parte din zona statelor Schengen. Este timpul ca românii să poată călători fără a mai fi supuși controalelor suplimentare la vămile Uniunii. Statele membre pot lua o decizie istorică, prin care interesul comun să fie susținut și să accepte în spațiul Schengen aderarea țării noastre. Vreau să cred că statele membre vor ține cont de toate recomandările emise până acum la nivel european și că pe 8 decembrie, la ședința Consiliului Justiției și Afacerilor Interne (JAI), să ia hotărârea curajoasă care privește spre viitor. Aderarea României la spațiul Schengen nu este doar interesul nostru, ci este în interesul tuturor statelor membre, pentru că în acest fel întărim piața comunitară, ideea pe care este construită Uniunea Europeană. Piața unică urmărește și garantează libera circulație a bunurilor, capitalului și a persoanelor, de aceea este clar că locul României este în Schengen”, a transmis deputatul Huțucă.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *