„Hub energetic regional”: România vinde energie ieftină ziua, pe care o cumpără seara la preț de șapte ori mai mare

România riscă să piardă avantajul energetic regional nu pentru că produce prea puțină energie, ci pentru că nu are suficientă capacitate de stocare și flexibilitate, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Într-o analiză publicată pe LinkedIn, acesta susține că Bulgaria a înțeles mai rapid noua logică a pieței de energie, în care câștigă nu neapărat cel care produce mai mult, ci cel care poate muta energia dintr-un interval orar în altul și o poate valorifica atunci când prețurile cresc.

România părea, în urmă cu câțiva ani, favorizată în cursa energetică regională, având mai multe capacități solare și eoliene, mai multe resurse naturale și o piață mai mare decât Bulgaria. În statistici, România arăta ca viitorul hub energetic al Europei de Sud-Est. Realitatea pieței ar începe însă să indice o schimbare de raport: România produce, Bulgaria câștigă. Luna aprilie 2026 ar putea rămâne un moment relevant pentru modul în care se vede diferența dintre producția brută de energie și controlul flexibilității. Dumitru Chisăliță susține că România a exportat în aprilie energie electrică la prețuri medii de aproximativ 50 euro pe megawatt-oră, în timp ce, în orele de vârf de seară, a importat energie la prețuri care au urcat până la 250 euro pe megawatt-oră. Diferența nu este doar o anomalie de piață. Este radiografia unei vulnerabilități structurale. Este partea răspunsului de ce România are prețuri mari la energie. Este partea răspunsului că nu contează cât produci, ci când produci.

Conform datelor invocate de președintele Asociației Energia Inteligentă, România ar fi importat în aprilie energie electrică din Bulgaria în valoare de aproximativ 33,4 milioane de euro, în timp ce exporturile către Bulgaria au însumat doar circa 5 milioane de euro. Deși cantitatea importată a fost doar de aproximativ două ori mai mare decât cea exportată, valoarea financiară a importurilor a fost de aproape șapte ori mai ridicată. Explicația ține de dezechilibrul dintre energia ieftină exportată de România în orele de surplus și energia scumpă cumpărată înapoi în orele de vârf de consum. O parte din această energie ar fi fost intermediată de bateriile bulgărești, iar aici s-ar afla, spune Chisălită, adevărata schimbare de paradigmă. Practic, România produce energie ieftină la prânz, Bulgaria o stochează în baterii, iar România o cumpără înapoi seara la prețuri explozive. Aceasta este esența întregii povești. România continuă să gândească sistemul energetic în logica veche, în care soluția principală este construirea de noi capacități de producție. Bulgaria ar fi înțeles însă mai repede că, într-un sistem dominat de solar și eolian, puterea reală nu mai vine doar din producție, ci din capacitatea de a stoca energia și de a o livra atunci când piața are nevoie de ea.

Dumitru Chisăliță compară capacitățile celor două țări și arată că România are aproximativ 10.100 MW instalați în eolian și fotovoltaic, inclusiv prosumatori, în timp ce Bulgaria are aproximativ 6.700 MW. Cu toate acestea, Bulgaria începe să monetizeze mai bine tranziția energetică, pentru că a investit mai mult în sisteme de stocare. Bulgaria ar fi depășit deja 2 GW putere instalată în baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare, cu proiecte în dezvoltare care ar putea duce rapid capacitatea totală la 10 GWh. România ar avea, în schimb, aproximativ 0,6 GW putere instalată în baterii și puțin peste 1 GWh capacitate de stocare. Diferența devine și mai relevantă când este raportată la capacitățile regenerabile instalate. În România, raportul dintre capacitățile de stocare în baterii și totalul capacităților solare și eoliene ar fi de aproximativ 6%. În Bulgaria, același raport ar ajunge la aproximativ 30%. Cu alte cuvinte, Bulgaria dispune de o flexibilitate relativă de aproape cinci ori mai mare decât România.

Un alt indicator invocat de Chisăliță este raportul dintre puterea instalată în baterii și consumul mediu orar de vârf. În România, acesta ar fi de doar 7,5%, în timp ce în Bulgaria ar ajunge la aproximativ 40%. Diferența arată capacitatea mult mai mare a sistemului bulgaresc de a absorbi șocurile de producție și volatilitatea regenerabilelor. Dumitru Chisăliță atrage atenția și asupra diferenței dintre tipurile de baterii instalate. În România, aproximativ 95% dintre baterii ar fi de tip Grid-Following, adică sisteme care urmăresc rețeaua existentă, dar nu pot stabiliza independent sistemul. În Bulgaria, aproximativ 20% dintre baterii ar fi deja de tip Grid-Forming, capabile să ofere inerție sintetică, stabilizare de frecvență și suport real pentru o rețea dominată de regenerabile. Aceste sisteme nu doar se conectează la rețea, ci pot contribui la formarea și stabilizarea acesteia. Bulgaria începe să construiască infrastructura energetică a viitorului, în timp ce România încă încearcă să adapteze infrastructura trecutului.

Atât România, cât și Bulgaria au ajuns la un nivel ridicat de penetrare a regenerabilelor. În România, puterea eoliană și solară ar reprezenta aproximativ 80% din consumul mediu orar la vârf, iar în Bulgaria aproximativ 74%. Diferența esențială nu ar fi, așadar, cantitatea de regenerabile, ci capacitatea de echilibrare. În lipsa stocării suficiente, piața românească devine rigidă și vulnerabilă. Prețurile oscilează puternic, apar dezechilibre frecvente, iar operatorii trebuie să recurgă la soluții costisitoare de reglaj. România produce mult, dar nu poate absorbi eficient surplusurile. În orele de prânz, când producția solară este ridicată, apar prețuri foarte mici, uneori apropiate de zero, iar energia este exportată rapid. Seara, când producția solară dispare și consumul crește, România intră în deficit de flexibilitate și ajunge să importe energie scumpă. În acest mecanism, cei care dețin baterii câștigă din diferențele de preț. Bulgaria începe să ocupe exact această poziție regională.

Fără stocare suficientă, regenerabilele românești riscă să intre într-un proces accelerat de canibalizare economică. Cu cât se instalează mai mult solar fără baterii, cu atât energia produsă la prânz valorează mai puțin. În lipsa flexibilității, România riscă să transforme un avantaj strategic într-o vulnerabilitate structurală. Vulnerabilitatea poate deveni inclusiv geopolitică. Dacă în trecut puterea energetică era dată de gazoducte și rafinării, în următorul deceniu influența energetică ar putea fi definită de mixul de stocare. Problema României nu mai este lipsa de producție, iar urgența nu este neapărat construirea de noi capacități regenerabile, ci lipsa unei abordări inteligente și a flexibilității sistemului energetic. În noua economie a energiei, avantajul nu aparține celor care produc cel mai mult, ci celor care pot gestiona inteligent când și cum este utilizată energia. Cel puțin deocamdată, Bulgaria pare să fi înțeles această schimbare mai rapid decât România.