Guvernul scapă de moţiunea de cenzură, termenul de depunere a expirat. Forța Dreptei și USR merg la CCR. Ciolacu: „Niciodată nu am comentat o decizie a Curții” – VIDEO, DOCUMENT

ciolacu 11

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a scăpat fără o moţiune de cenzură, după asumarea răspunderii pentru pachetul fiscal. Totul s-a întâmplat după ce termenul în care opoziţia ar fi putut să depună una a expirat noaptea trecută. Mica opoziţie nu a reuşit să strângă semnăturile necesare, chiar dacă reprezentanţii AUR s-au instalat pe holurile Parlamentului şi au anunţat că îi aşteaptă mai ales pe colegii de la USR să semneze alături de ei o moţiune de cenzură, potrivit Antena3. Deşi n-au semnat alături de parlamentarii AUR moțiunea de cenzură, cei de la USR pregătesc o contestaţie la Curtea Constituţională, în speranţa că vor anula sau măcar vor întârzia implementarea pachetului de reformă fiscală.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat, într-o conferință de presă, în urmă cu o săptămână, că partidul va sesiza CCR în privința proiectului Guvernului PSD-PNL de creștere a taxelor.

„Proiectul de lege recent publicat, legea creșterii taxelor, nu este doar o lovitură pentru economia românească, ci un adevărat asasinat. Acest act împinge la faliment firmele românești și îi împinge pe antreprenori în subteran”, a spus Cătălin Drulă, în 22 septembrie. Cătălin Drulă a subliniat că „nu ar fi fost posibil acest atac asupra economiei românești fără trădarea președintelui Iohannis și a PNL. PSD, care a demonstrat în repetate rânduri că îi urăște pe antreprenori, nu ar fi putut face asta singuri, cu 30% în Parlament. A fost necesară o complicitate mai mare și aceasta a venit din partea președintelui și a PNL”.

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament. Impactul creşterilor de taxe din proiectul oficial publicat de Ministerul de Finanţe este 0 în 2023 şi modificările fiscale ar urma să producă bani în plus la buget începând cu 2024, potrivit expunerii de motive a proiectului în cauză.

USR și Forța Dreptei au sesizat Curtea Constituțională pe legea privind unele măsuri fiscale, legea pe care Marcel Ciolacu a angajat răspunderea Guvernului. Principalul punct al sesizării vizează tocmai procedura angajării răspunderii, autorii fiind de părere că o astfel de lege nu poate fi trecută prin angajare.

„Am depus sesizarea USR, Forța Dreptei și PNL împotriva legii prin care Ciucă și Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor. Sunt 13 articole din Constituție călcate în picioare. Astăzi, am blocat legea Ciolacu, ea nu va intra în vigoare la 1 octombrie. Până vor judeca cei de la Curtea Constituțională, nu va crește nicio taxă. Sper ca CCR să nu-și încalce propria jurisprudență, nu văd ce contorsiune ar putea să facă și să spună că această tocăniță cu de toate, care este legea Ciolacu, este constituțională”, declară Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și liderul grupului USR din Camera Deputaților.

„Legea Ciolacu încalcă principiul previzibilității, securității juridice și clarității normelor. Spre exemplu, modul în care sunt redactate dispozițiile privind impozitul minim pe cifra de afaceri poate conduce la interpretări arbitrare. Neclare sunt și prevederile privind impozitul suplimentar pentru sectorul de petrol și gaze, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru cei care realizează venituri din activități independente, dar și impozitul suplimentar pentru bunurile imobile și mobile de valoare mare. Totodată, legea Ciolacu încalcă principiul egalității în drepturi, în condițiile în care persoanele care au semnate în anul 2022 antecontracte care prevăd livrarea locuințelor în anul 2024, vor plăti TVA majorat față de persoanele care au semnat antecontractele în anul 2023. În ceea ce privește modul de adoptare, CCR este sesizată cu privire la încălcarea principiului separației puterilor, în condițiile în care adoptarea unui proiect de lege prin angajarea răspunderii, adică fără dezbateri parlamentare, este o modalitate de legiferare la care trebuie să se apeleze in extremis, atunci când adoptarea în procedura obișnuită nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite acest lucru. Or, în cazul de față, criteriile menționate nu sunt îndeplinite. Legea Ciolacu nu corespunde Constituției nici în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un proiect pentru care Guvernul își angajează răspunderea. Concret, proiectul trebuie să aibă un caracter unitar, iar obiectul de reglementare să se subsumeze unui domeniu unic. Or, legea Ciolacu este o lege-mamut, care modifică direct sau indirect ori derogă de la prevederile a peste 20 de acte normative (printre ele Codul fiscal, Codul administrativ, Legea salarizării unitare, Codul de procedură civilă, Legea contabilității și Codul de procedură fiscală). Nu în ultimul rând, legea Ciolacu se vrea a fi adoptată prin angajarea răspunderii cu încălcarea principiului legalității. Concret, au fost încălcate dispozițiile Legii privind transparența decizională în administrația publică, fiind cu desăvârșire ignorat termenul legal de consultare publică.”, arată un comunicat la USR:

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu, după ce a fost contestată la CCR legea pe care și-a angajat răspunderea

ARVE error: Invalid URL in url

ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.

USR, Forța Dreptei și doi deputați PNL au sesizat la Curtea Constituțională legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, pe care premierul Marcel Ciolacu a angajat răspunderea Guvernului în fața Parlamentului. Întrebat despre această decizie a opoziției, Ciolacu a spus că a primit sesizarea și a precizat că este dreptul opoziției să facă o astfel de sesizare.

„Ce a declarat CCR, că nici nu cred că au primit sesizarea. Eu o am (sesizarea n.r.), am primit-o că sunt primul ministru al României, dar eu niciodată nu am comentat o decizie a CCR. E dreptul lor (al opoziției n.r.) să o depună”, a spus Ciolacu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu