Guvernul caută soluții pentru șantierul naval din Mangalia. Damen: „Pe noi ne-a căutat nimeni”

O comisie interministerială negociază cu grupul olandez Damen o soluție pentru situația de la șantierul naval Mangalia. Statul român dorește să se ajungă o soluție amiabilă cu investitorii olandezi, a transmis Executivul. De ce este important: Acționarul minoritar din Șantierul Mangalia, Damen Holding BV, a anunțat săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, anularea cadrului legal de funcționare a asocierii cu statul român privind Șantierul Mangalia, conform Profit.ro.
„Sesizarea părții olandeze a ajuns la Guvernul României de ceva vreme și în cel mai scurt timp s-a constituit o comisie interministerială care a deschis imediat un dialog cu partea olandeză, iar în clipa asta pot să vă spun că discuțiile sunt într-un stadiu activ și că se caută, statul român dorește în primul rând o soluție amiabilă cu investitorii olandezi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Anterior, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, declarase că nu înțelege decizia Damen Holding BV de a anula asocierea cu statul român privind Șantierul Mangalia, întrucât Damen nu este într-o poziție în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, iar Guvernul României face demersuri pe lângă Comisia Europeană și OCDE pentru a putea reintroduce această excepție în legea care privește guvernanța corporativă.
„Din punctul nostru de vedere, Damen nu este într-o poziție în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, de orice fel, pentru că există o clauză tranzitorie în lege și atâta timp cât consiliul de supraveghere și consiliul de administrație este la lucru, ei își manifestă capacitatea de a manageri ai șantierului naval fără nicio problemă. De aceea, personal, nu înțeleg de ce această decizie de astăzi, pentru că le-am comunicat deja că suntem în acest grup de lucru, că am informat și suntem în contact atât cu Comisia Europeană, cât și cu OCDE pentru a putea reintroduce această excepție, pentru că este un caz unic în România în această formulă de a lucra într-un sistem dual. Facem eforturi în continuare, suntem în dialog. Eu cred că lucrurile, atunci când suntem la masa discuțiilor, pot să evolueze bine, atât pentru Damen, cât și pentru acționariat, adică pentru cetățenii României pe care îi reprezentăm prin intermediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și, în același timp, pentru cei care lucrează astăzi la Șantierul Naval”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.
Ministrul a spus că reprezentanții statului roman sunt dispuși să depună toate eforturile în continuare, să stea la masa discuțiilor și să găsească cea mai bună soluție.Oprea a precizat că s-a constituit imediat un grup de lucru, atât la nivelul ministerului, cât și la nivelul Guvernului, pentru că a fost o cerință a prim-ministrului Marcel Ciolacu de a avea implicat și Ministerul Justiției, și Secretariatul General al Guvernului, și celelalte ministere, alături de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, pentru a avea o soluție bună, corectă, astfel încât să se poată continua această colaborare.
Olandezii de la Damen vin cu precizări după ce a emis notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu statul român. Compania, care este un actor important în industria construcțiilor navale din România, cu investiții în cele mai mari șantiere navale din țară (Galați și Mangalia), prezintă următoarele precizări. Damen Holding precizează, după ce a ieșit din administrarea Șantierului Mangalia, că va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați.
„Damen Holding B.V. (Damen) a luat act de difuzarea extinsă în presă și interesul public cu privire la situația Șantierului Mangalia. Având în vedere lipsa de claritate a mai multor narative, compania noastră ar dori să prezinte următoarele precizări. Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați. Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă și Damen este lipsit de controlul operațional și managerial, prin încălcarea totală a acordului inițial de către statul român, de unde și dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar și în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România”, informează compania.
Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023. Damen adaugă că așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate: „Soluția nu este să se formeze comitete și comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puțin și prea târziu. Mai mult, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate și nu are discuții în prezent cu nicio comisie”.
Grupul olandez Damen Shipyards, care la jumătatea lui 2018 a intrat în acţionariatul şantierului naval Damen Mangalia, a cerut rezilierea contractului legal de funcţionarea asocierii dintre Damen Holding BV şi statul român privind Şantierul Mangalia. Oficialii companiei spuneau că, prin adoptarea legii 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcţiona asocierea dintre statul român şi Damen în ceea ce priveşte Şantierul Mangalia.
Reprezentanţii Damen menţionau că, în ultimele patru luni, compania a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra şantierului naval, a forţei de muncă şi a clienţilor: „De exemplu, am informat pe larg autorităţile române şi entităţile relevante cu privire la impactul noii legi asupra acestui parteneriat, chiar înainte de adoptare şi am solicitat acţiuni imediate pentru a-l preveni. Damen a insistat pentru un dialog autentic şi pentru o soluţie rapidă, care să fie implementată înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a minimiza orice întrerupere a activităţii şantierului naval şi pentru a rezolva situaţia actuală dificilă. Acest lucru nu s-a întâmplat”.
În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează Şantierul Mangalia (permiţând statului român să devină acţionar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii şi păstrării controlului operaţional şi managerial al şantierului naval.