Guvernul a finalizat Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Bolojan spune că măsura vizează strict pensiile „speciale, necontributive”

Screenshot 20250829 190258 Facebook

Premierul Ilie Bolojan a clarificat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, modul în care Guvernul intenționează să aplice legea care interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Declarațiile vin după ce în spațiul public au apărut numeroase întrebări privind excepțiile — parlamentari, primari, persoane numite în funcții de Parlament — dar și temeri că măsura ar putea afecta sectoare unde lipsa de personal este critică.

Bolojan a subliniat că forma legii prezentată public nu este încă definitivă și că Guvernul trebuie să țină cont atât de realitățile din sistem, cât și de deciziile Curții Constituționale: „Proiectul va fi definitivat cel mai târziu luni. Ce ați văzut este posibil să nu fie forma finală. Impunerea interdicției cumulului pensie–salariu trebuie să țină cont de decizii ale CCR legate de această speță și de realitățile din domeniu”, a spus premierul.

El a explicat și motivul pentru care unii aleși nu pot fi incluși în mod automat în interdicție.„Dacă un om e ales, votat într-o funcție, el intră într-o zonă unde, dacă am declara așa ceva, proiectul din start ar fi declarat neconstituțional.”

Premierul a precizat însă clar care va fi direcția finală a Guvernului: interdicția se va aplica doar pensiilor necontributive.„Fondul problemei e altul. Dacă va fi pus în practică așa cum ne dorim, ar urma să vizeze interdicțiile față de pensiile necontributive, nu de cele contributive.”

Bolojan a oferit exemple concrete în care interdicția ar putea afecta grav funcționarea statului, dacă ar fi aplicată fără excepții:

„Dacă într-o școală am un profesor de fizică pensionar, dar nu am alt profesor de fizică, e logic și preferabil ca acel profesor venerabil, dacă dorește să continue să predea, să poată să o facă.”

Situația este similară și în spitalele mici:„Avem un spital într-un județ mic, unde e un medic bun care a ajuns la pensie, dar nu are cine să îl înlocuiască. E logic să îl lăsăm să lucreze mai departe.”

Premierul a făcut însă referire la cazurile considerate abuzive, care au stat la baza noii reglementări.„Avem și alte situații unde e anormal să te pensionezi la 48 de ani, pentru că ai avut o muncă ‘agasantă’, iar apoi să te angajezi iar în sectorul public, într-o zonă adiacentă. E de preferat ca oamenii care ocupă posturi care ar putea fi ale unor debutanți să lase locul liber și să se angajeze în sectorul privat.”

Bolojan a dat asigurări că, odată finalizat proiectul, acesta va fi transmis imediat spre avizare, inclusiv Consiliului Superior al Magistraturii.„Când va fi definitivat, se va comunica atât pentru un aviz al CSM, și va exista o transparență cât se poate de clară, un document pe care să putem discuta.”

Potrivit proiectului de lege, bugetarii care cumulează pensia cu salariul vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a opta pentru unul dintre cele două drepturi.Guvernul urmează să decidă dacă și în ce forme vor fi prevăzute excepțiile, iar premierul lasă să se înțeleagă că aplicarea rigidă a regulii ar putea fi nu doar impracticabilă, ci și neconstituțională.

Guvernul a definitivat noul pachet de modificări legislative care schimbă simultan regulile de mobilitate în administrație și regimul cumulului pensiei cu salariul în sectorul public.Proiectul de lege prevede intervenții ample în Codul administrativ, Codul muncii și Legea-cadru 153/2017, combinând ajustări structurale ale carierei funcționarilor publici cu măsuri temporare valabile până la 31 decembrie 2026. Pe fond, Executivul mizează pe înghețarea detașărilor și transferurilor și pe descurajarea pensionarilor cu pensii speciale reangajați la stat, în numele reducerii cheltuielilor de personal.

Textul propus reconfigurează rolul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în concursurile pentru funcții de conducere, întărește poziția instituției prefectului și a autorităților ierarhic superioare și introduce proceduri mai detaliate pentru transferul funcționarilor. În paralel, proiectul instituie noi reguli privind suspendarea raportului de serviciu, vechimea în grad și modalitatea în care funcționarii aflați în preaviz pot fi relocați pe posturi vacante, prin examene organizate intern. Toate aceste schimbări structurale sunt dublate de un set de articole care blochează temporar mobilitatea între instituții pentru funcționarii publici și personalul contractual.

În planul pensiilor, nucleul politic al proiectului este articolul care limitează cumulul pensiei cu salariul pentru toți cei plătiți din fonduri publice și pentru personalul regiilor autonome sau al companiilor cu capital majoritar de stat sau al autorităților locale. Pentru beneficiarii pensiilor de serviciu și ai pensiilor militare, proiectul prevede reducerea cu 85% a pensiei pe perioada în care aceștia aleg să rămână angajați la stat, cu revenirea la cuantumul integral la încetarea activității.

Din perspectivă administrativă, proiectul suspendă, de la 30 de zile după intrarea în vigoare și până la 31 decembrie 2026, aplicarea articolelor din Codul administrativ care reglementează detașarea și transferul funcționarilor publici. Măsura este dublată de suspendarea delegării și detașării prevăzute de Codul muncii pentru personalul contractual, precum și a transferului între instituții reglementat de Legea 153/2017. În această perioadă, mobilitatea între instituții devine excepția, nu regula, fiind permisă doar în situații strict delimitate de text.

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice primesc termene foarte scurte pentru a clarifica situațiile existente. În zece zile de la intrarea în vigoare, trebuie să dispună încetarea detașărilor în derulare, atât pentru funcționari publici, cât și pentru personalul contractual, iar instituțiile care îi găzduiesc sunt obligate să decidă dacă îi păstrează sau nu. Dacă îi păstrează, au la dispoziție 30 de zile pentru a declanșa proceduri de transfer în interesul serviciului, în limitele excepțiilor admise, altfel raporturile de muncă sau de serviciu revin la instituția de origine sau încetează.

Proiectul menține totuși o serie de zone „protejate”, în care mobilitatea rămâne posibilă. Printre excepții se numără detașările pentru activități la organisme internaționale, pe perioade limitate, sau misiunile externe ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională. În aceste domenii, logica proiectului este de a nu bloca funcții esențiale pentru obligațiile internaționale ale statului și pentru securitatea națională, în timp ce restul sectorului public este supus unui regim de mobilitate mult restrâns.

În paralel cu blocajul temporar al detașărilor și transferurilor, proiectul redesenează mecanismele de ocupare și de evoluție în carieră pentru funcționarii publici. Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu mai este un participant automat în toate concursurile pentru funcții de conducere, ci poate fi implicată la cerere, iar rolul instituției prefectului și, după caz, al consiliului județean crește în comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor. Pentru funcțiile de execuție, comisiile sunt formate exclusiv din reprezentanți ai autorității organizatoare, ceea ce deplasează centrul de greutate de la nivel național către nivelul local sau instituțional.

Regulile de transfer se înăspresc, cel puțin la nivel declarativ. Autoritățile care primesc funcționari prin transfer trebuie să verifice explicit competențele specifice prevăzute în fișa postului și să publice proceduri interne privind aceste verificări. Anunțurile de transfer la cerere trebuie făcute cu minimum 30 de zile înainte, cu detalierea condițiilor și a probelor de evaluare, ceea ce introduce un grad de transparență absent până acum. Pentru înalții funcționari publici, proiectul consfințește faptul că transferul pe alte funcții înseamnă pierderea acestui statut special.

Pentru situațiile în care raporturile de serviciu încetează ca urmare a reorganizării sau a reducerii de posturi, proiectul schimbă modul în care este folosită perioada de preaviz. Dacă există funcții vacante compatibile, inclusiv din planurile de recrutare și de promovare în funcții de conducere, ele trebuie oferite cu prioritate funcționarilor aflați în preaviz, iar atunci când sunt mai mulți candidați se organizează un examen intern. Pe durata examenului, preavizul se suspendă, funcționarii admiși fiind numiți pe noile posturi, în timp ce cei respinși își reiau preavizul până la încetarea raportului de serviciu.

Cea mai vizibilă și sensibilă componentă a proiectului rămâne însă articolul referitor la cumulul pensiei cu salariul la stat. Textul prevede că toate persoanele care încasează pensie și sunt plătite din fonduri publice pot continua activitatea, cu acordul anual al angajatorului, până la vârsta de 70 de ani. Diferența majoră apare între pensionarii cu pensii contributive și cei cu pensii de serviciu sau militare: pentru ultimii, cuantumul pensiei este redus cu 85% pe durata menținerii în activitate, cu reluarea plății integrale după încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

Premierul Ilie Bolojan a explicat public că măsura vizează strict pensiile „speciale, necontributive” și nu afectează pensiile obișnuite, bazate doar pe contribuții. El a insistat că interdicția cumulului și penalizarea pensiilor de serviciu fac parte din „elementele de bază ale reducerii cheltuielilor de personal”, într-un context în care Guvernul încearcă să țină sub control deficitul bugetar. Bolojan a avansat cifra de cel puțin 15.000 de posturi ocupate în prezent de persoane deja pensionate și reangajate în sectorul public, susținând că o parte dintre acestea vor fi eliberate ca efect al noilor reguli.Premierul a ținut să sublinieze și că măsura nu va afecta cadrele din educație și sănătate, unde lipsa de personal calificat face ca pensionarii activi să fie uneori singura soluție locală. Declarațiile sale au venit după ce ministrul Muncii sugerase inițial că interdicția s-ar aplica tuturor categoriilor de pensionari angajați la stat, inclusiv profesorilor și medicilor, ceea ce a stârnit un val de reacții din partea sindicatelor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu