Grindeanu (Transporturi), tras „de mânecă” de un parlamentar constănțean: „Cum aveți de gând să salvați TAROM de la faliment?”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul acestei luni faptul că operatorul naţional de transport aerian TAROM nu va intra în faliment. El spune că este nevoie de „îndrăzneala” de a lua anumite decizii pentru a redresa compania, făcând referire la numărul de angajaţi TAROM, care estre dublu faţă de cât ar trebui să fie.

Zilele acestea am primit ultimul agreement de la Comisie pentru acel ajutor de la Comisia Europeană. Eu cred că am intrat pe linie dreaptă şi o să-l primim. În niciun caz nu intră în faliment”, a afirmat Sorin Grindeanu. Ministrul a dezvăluit că, atunci când nu circulă cu maşina, foloseşte avioanele TAROM. El admite că preţurile sunt mari şi „condiţiile, de multe ori, nu reflectă aceste preţuri”.

O companie de mărimea TAROM-ului trebuie să aibă în jur de 500, hai să zic 600 de angajaţi. TAROM-ul are mai mult decât dublu, în acest moment. Eu nu spun că asta este soluţia, să dăm oamenii afară, dar unele din serviciile pe care TAROM-ul le are internalizate în acest moment, din punctul meu de vedere, trebuie să fie externalizate. Din 600 de oameni cât ar trebui să aibă o companie de această mărime, 90 şi ceva la sută trebuie să fie personal navigant, nu de alte tipuri”, spune Grindeanu, subliniind că fosta conducere a companiei „nu a avut tăria necesară” să rezolve această problemă. Ministrul a vorbit şi despre nevoia unei „îndrăzneli” de a lua anumite decizii pentru redresarea companiei.

În acest context, deputatul constănțean al Uniunii Națiunii Române, Dumitru Viorel Focșa, l-a abordat pe ministrul Grindeanu cu solicitarea de a-i transmite măsurile concrete privind salvarea TAROM de la faliment:

„Domnule ministru,

Operatorul naţional de transport aerian TAROM se află, din nou, la limita falimentului. Politizarea excesivă, lipsa investițiilor, eliminarea unor rute tradiționale în favoarea concurenței și veșnicele subvenții sunt doar câteva motive care stau la baza posibilității ca TAROM-ul să intre în faliment. Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, ce măsuri aveți în vedere pentru a eficientiza activitatea companiei și când le veți aplica.

Solicit răspuns scris.

Cu mulțumiri,

Dumitru-Viorel Focșa,

Deputat circumscripția electorală 14 Constanța”

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *