Grindeanu: „Bolojan a venit cu un model economic care și-a dovedit falimentul. A fost concediere colectivă, nu reformă”

Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a lansat o critică severă la adresa premierului demis Ilie Bolojan, acuzând modelul economic al acestuia de faliment și caracterizând reforma administrativă drept o simplă concediere colectivă. Grindeanu a transmis, de asemenea, semnale clare privind disponibilitatea PSD pentru negocieri, dar cu condiții stricte și fără a accepta scenarii precum un guvern minoritar sau sprijinul pentru un premier AUR.
În interviul pentru Euronews România, Grindeanu a subliniat că lumea nu se învârte în jurul unui singur om, referindu-se direct la Bolojan. Liderul PSD a declarat că 80% dintre români consideră că direcția în care merge România este greșită, ceea ce justifică decizia partidului de a retrage sprijinul guvernului. Grindeanu a punctat că această poziție nu este doar a PSD, ci reflectă opinia majorității cetățenilor. Privind reforma administrativă implementată de Cabinetul Bolojan, Grindeanu a fost categoric: aceasta nu a fost o reformă, ci o concediere colectivă. El a explicat că o adevărată reformă administrativă ar trebui să includă uniri de unități administrativ-teritoriale și comune, digitalizare, reduceri de costuri fără afectarea serviciilor publice. În schimb, Bolojan a redus doar numărul de angajați, ceea ce constituie o concediere, nu o reformă.
Grindeanu a subliniat, de asemenea, că Bolojan nu poate rămâne premier după ce moțiunea de cenzură a trecut. Conform deciziei Curții Constituționale, nu este permis ca același nume să fie propus din nou pentru funcția de premier după căderea unui guvern. În ceea ce privește negocierile pentru formarea unui nou guvern, Grindeanu a dat semnale că PSD nu este cel care pune condiții. El a declarat că decizia de a retrage sprijinul a fost rezultatul unei consultări interne aprofundate, în care aproape 98% dintre colegii săi au votat pentru schimbarea premierului. Grindeanu a precizat că PSD și AUR nu au majoritate în Parlament, având doar 218 voturi, în timp ce majoritatea necesară este de 223 voturi.
Liderul PSD a afirmat că pot exista majorități și fără PSD, dar dacă se respectă acordul din coaliție, funcția de premier ar trebui să revină PNL. Grindeanu a menționat că PSD a analizat situația în ultimele săptămâni prin întâlniri și discuții cu reprezentanții locali ai partidului, iar consultarea internă nu a fost o reacție emoțională, ci rezultatul unei evaluări politice aprofundate. Referitor la scenariile discutate în spațiul public, Grindeanu a respins categoric ideea unui guvern minoritar PSD-AUR. El a declarat că PSD nu va intra în guvern minoritar și că scenariul unui premier AUR nu există. Grindeanu a subliniat că demersul de retragere a sprijinului nu a fost perceput ca o acțiune PSD-AUR, ci ca un demers pur parlamentar, fără înțelegere post-moțiune. Privind posibilitatea unor alegeri anticipate, Grindeanu a explicat că pentru a se ajunge la alegeri anticipate, trebuie ca trei guverne să cadă, iar apoi președintele trebuie să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri. Grindeanu a observat că președintele a declarat deja că acest lucru nu va avea loc.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, trece la acuzații. Acesta spune că liderul PNL, Ilie Bolojan, „încearcă să-și ia pe persoană fizică și PNL, și USR”. Totul după ce PNL a adoptat o decizie prin care nu mai vrea să guverneze alături de PSD. Grindeanu a declarat în emisiunea „Ai aflat cu Ionuț Cristache”, de la Gândul, că decizia de marți, din PNL, arată ceea ce PSD a spus în ultimele zile, și anume că „Ilie Bolojan încearcă să-și ia pe persoană fizică și PNL, și USR. Și că atâta timp cât nu e domnia sa prim-ministru, nu mai trebuie să se întâmple nimic nici în PNL, nici în USR, nici în România”.
Grindeanu crede că o astfel de atitudine nu e constructivă, chiar din contră: „Există viață și după Ilie Bolojan prim-ministru. Pentru unii pare că nu există. Ar trebui să există o viață mult mai bună, pentru că tot ceea ce a făcut în aceste 11 luni, 10-11 luni, au fost politici de imagine și nicidecum această reformă pe care o clamează de dimineața până seara”.
„Eu v-am spus că noi avem toate opțiunile, spre deosebire de alții. De a da un premier de la PSD până la a merge în opoziție. Când se cristalizează toate opțiunile, vom lua o decizie. Conform Constituției, Bolojan nu poate să fie iar premier. Scenariul în care PSD ar susține un premier de la AUR nu există. Eu nu cred că s-au făcut sondaje de opinie de ieri până azi. Eu nu cred că demersul a fost perceput ca unul PSD -AUR, am spus că este un demers pur parlamentar și că nu avem înțelegere post – moțiune. PSD nu va intra în guvern minoritar”, a spus Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a cerut ca toate partidele din fosta coaliție să lase de la ele și să negocieze rapid formarea unei noi alianțe care să producă un premier. Grindeanu a subliniat că nimeni nu este de neînlocuit și că nicio forță politică nu se află în poziția de a dicta întreaga scenă politică. Consultările interne din PSD au arătat o poziție foarte unificată. Grindeanu a declarat că în ultimele săptămâni PSD a mers în țară, a făcut întâlniri regionale și s-a întâlnit cu mii de oameni. Votul din Parlament a fost rezultatul acestei evaluări politice profunde, nu o reacție apărută din senin.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


