Grecii lansează în România un nou format de magazin sportiv, pentru clienții cu venituri medii și reduse

Grupul elen Fourlis pregătește lansarea în România a unui nou format de magazin Intersport, cu suprafețe extinse și o ofertă adaptată consumatorilor cu venituri medii și reduse, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Investiția este gândită ca un proiect-pilot pentru întreaga regiune, urmând ca, în funcție de rezultate, modelul să fie replicat și pe alte piețe.
Primul magazin din această nouă categorie ar urma să fie inaugurat în România în perioada 2026-2027. Aceste unități, care ar putea fi denumite „MEGA Intersport”, după exemplul magazinelor din Italia, vor avea suprafețe ce vor porni de la 2.000 metri pătrați, cu posibilitatea de a ajunge până la 10.000 metri pătrați, în linie cu standardele din marile piețe internaționale.
Spre deosebire de rețeaua actuală Intersport, aceste noi magazine se vor adresa în special publicului larg, punând accent pe produse accesibile, mărci proprii și cele mai ieftine articole de la branduri de renume din domeniul sportiv.
Dacă „experimentul” din România va avea succes, Fourlis intenționează extinderea acestui model și în Grecia, unde sunt vizate cinci locații strategice: două în Atena, două în Salonic și una în Creta. Fiecare dintre aceste unități este estimată să genereze venituri anuale de circa 10 milioane de euro.
Prin acest demers, Fourlis își propune să devină lider de piață în fața principalului competitor – Decathlon. Retailerul francez, prezent în România din 2009, operează 31 de magazine, cu suprafețe cuprinse între 3.000 și 4.000 de metri pătrați. În ultimul deceniu, Decathlon și-a triplat vânzările locale, ajungând la 1,367 miliarde lei, iar profitul net a crescut de aproape patru ori, până la 72,6 milioane lei. Și Intersport are în prezent 31 de magazine în România, toate operate în sistem de franciză de către grupul Fourlis, activ în retailul de articole sportive, mobilă și electrocasnice. Recent, conducerea operațiunilor Intersport din România a fost preluată de Nicolae Mogoș, fost director de brand la Decathlon România și COO la SMYK.
La nivel global, Intersport International are sediul în Elveția și operează o rețea de 5.400 de magazine, în 45 de țări, deținând o poziție de top pe piața de profil.