Site icon TOMIS NEWS

Grecii dobrogeni s-au reunit la „Parastasul piraților nepomeniți”. La Sulina este singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut oficial – VIDEO

greci sulina

„Parastasul piraților nepomeniți” are loc la Sulina, în acest weekend, fiind vorba de cea de-a 6-a ediție. Aici se află singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut oficial.

În localitatea românească se află singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut oficial, astfel încât era cât se poate de firesc să fie organizat aici acest „parastas al piraţilor”. Aici există un Cimitir Maritim printre cele mai vechi morminte fiind al lui Gheorghios Kontoguris. Este singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut în mod oficial, conform parastasul piraților.ro.

Gheorghios Kontoguris s-a născut în Kefalonia în 1838 și a murit la 33 de ani, pe 25 martie 1871. „El a fost pirat, și încă unul foarte important și foarte ingenios. Nu ieșea cu vasul pe mare ca să acosteze corăbiile ce treceau, ci le făcea să se rătăcească pregătindu-le un „far fals“: lega de coarnele boilor torțe și-i mâna pe uscat, în apropierea țărmului. Derutate de lumină, vasele eșuau sau ancorau greșit iar ceata de pirați ai lui Gheorghios le jefuiau fără putință de scăpare. Se spune că astfel grecul ar fi acumulat o comoară considerabilă. Legenda spune că piratul Kontoguris a fost împuşcat „de autorităţi” pe 25 martie 1871, la vârsta de 33 de ani, cel mai probabil în timpul unui conflict violent cu un vas aparţinând fie abia instituitei Comisii Europene a Dunării (C.E.D.), fie cu un caic al Înaltei Porţi (care a controlat Dobrogea până în 1877)”, informează sursa citată.

La evenimentele din acest weekend de la Sulina este prezentă, cum era și normal, Uniunea Elenă din România, prin cele două filiale dobrogene: Constanța și Tulcea. Ansamblul Artemis Tulcea a întreprins un spectacol de dansuri, iar președintele Elpis Constanța, Anton Traian Antoniadis, a susținut… atmosfera:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version