Gorghiu, noul ministru al Justiției, le cere magistraților „să dovedească moderație”

gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, vineri, o serie de întâlniri cu preşedinţi ai instanţelor de judecată din judeţul Timiş şi cu reprezentanţi ai corpului profesional al avocaţilor. Potrivit unui comunicat al MJ, la întâlnirea cu preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Mircea Creţu, dialogul a vizat proiectele instanţelor şi investiţiile în curs în zona de vest a ţării. Printre subiectele discutate s-au numărat aspectele legate de logistică, finanţarea investiţilor imobiliare şi digitalizarea instanţelor din raza teritorială a acestei instanţe.

În cadrul discuţiilor s-a analizat stadiul principalelor proiecte imobiliare aflate in derulare la nivelul Curţii de Apel Timişoara, cum ar fi finanţarea prin Compania Naţională de Investiţii a lucrărilor de renovare şi consolidarea Palatului Dicasterial, proiect care include crearea unor spaţii suplimentare de… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu