Gorghiu a pus săbiile pe masă: „Vom reveni în PNL! În Guvernul Veștea avem 5 miniștri liberali”

FB IMG 1782048456625

Deputatul liberal Alina Gorghiu, care îl susţine pe premierul desemnat Adrian Veştea, anunţă că guvernul pe care acesta îl va propune va avea cinci portofolii alocate PNL. Deputatul liberal Alina Gorghiu a afirmat, duminică, la Antena 3, că liberalii ar urma să aibă cinci miniştri în Guvernul Veştea. Alina Gorghiu a refuzat să precizeze câte portofolii ar urma să aibă PSD, spunând că „este treaba domniilor lor” să facă anunţuri în acest sens.

Gorghiu este de părere că preşedintele Nicuşor Dan a ales „cea mai bună variantă dintre variantele pe care le avea în discuţie”, având în vedere că Veştea este liberal, iar România se află într-o „fundătură”. Gorghiu susţine că lista de miniştri şi Programul de guvernare ar urma să ajungă luni în Parlament.

Deputatul PNL Alina Gorghiu califică drept „abuzivă” decizia adoptată de Congresul Extraordinar al partidului prin care i s-a cerut demisia, alături de cea a liberalilor Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea și Hubert Thuma. Fostul președinte interimar al PNL susține că hotărârea adâncește ruptura din interiorul partidului și afirmă că libertatea de exprimare nu poate constitui motiv de sancționare politică. Alina Gorghiu a criticat decizia adoptată în unanimitate de Congresul extraordinar al PNL și a avertizat asupra consecințelor pe care le-ar putea avea conflictul intern asupra partidului.

„Eu ca fost preşedinte am şi dreptul, dar am şi obligaţia şi am spus-o lui Bolojan în ultima şedinţă de Birou Politic Naţional să atragă atenţia că această ruptură, dacă are loc, va fi în detrimentul Partidului Naţional Liberal. Nimeni nu poate să decidă excluderea unui membru a cărui singură vină este libertatea de exprimare şi de conştiinţă în interiorul partidului”, a afirmat Gorghiu, la Antena3 CNN.

Liderul liberal consideră că decizia Congresului reprezintă o sancționare a unor opinii politice exprimate în interiorul formațiunii. Potrivit acesteia, divergențele de opinie nu ar trebui transformate în motive de excludere sau marginalizare politică. Alina Gorghiu a mers mai departe și l-a acuzat pe președintele PNL că încearcă să elimine vocile critice din partid din motive politice: „Dacă eu sunt în situaţia aceasta de a fi exclusă de Ilie Bolojan, nu este pentru că e foarte stăpân pe situaţie, ci pentru că îi este frică de faptul că un premier liberal mâine va fi învestit în Parlamentul României şi că situaţia României va fi deblocată”, a declarat aceasta.

Gorghiu susține că actualul blocaj politic este rezultatul unor decizii asumate de conducerea partidului. „Opţiunile personale” ale lui Ilie Bolojan au condus la actuala situație de impas, a afirmat deputatul liberal. Întrebată dacă ia în calcul înființarea unei noi formațiuni politice, Alina Gorghiu a exclus această variantă și a transmis că gruparea liberală contestatară nu intenționează să părăsească partidul. „Vom reveni în PNL pentru că PNL este un partid istoric, care ştie ce înseamnă legea, respectul de sine, libertatea de exprimare şi de conştiinţă”, a declarat Gorghiu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu