Germania cere ACCEPTAREA României, Bulgariei și Croației în Schengen. Iohannis, Ciucă și Ciolacu jubilează

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a apreciat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters. În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”. „Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, promite cancelarul.

Președintele Klaus Iohannis a ținut să îi mulțumească cancelarului german Olaf Scholz pentru sprijinul său în vederea aderărării României la spațiul Schengen.

„Salut anunțul făcut, astăzi, în Praga, de către cancelarul Germaniei Olaf Scholz. Sunt recunoscător pentru sprijinul Germaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen, un obiectiv strategic al țării mele, un obiectiv pentru care este clar că îndeplinim toate cerințele tehnice. De asemenea îi mulțumesc pentru complimentele adresate”, scrie Klaus Iohannis.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că poziţia cancelarului german Olaf Scholz atestă faptul că România este pregătită să intre în Schengen, spre beneficiul întregii Uniuni Europene.

„Mulţumesc pentru sprijinul oferit de către cancelarul german Olaf Scholz astfel încât România să adere la Spaţiul Schengen. E o confirmare importantă a partenerilor germani care atestă faptul că România este pregătită să intre în Schengen, spre beneficiul întregii Uniuni Europene”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Twitter.

Statele Uniunii Europene, România, Croaţia şi Bulgaria „îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a deveni membre cu drepturi depline” în Spaţiul Schengen, care nu necesită verificarea paşapoartelor pe teritoriului blocului comunicat, a declarat, luni, cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters.

„Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice în ceea ce priveşte calitatea de membru cu drepturi depline. Voi face demersuri pentru a-i vedea membri cu drepturi depline”, a declarat Scholz.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, salută anunțul cancelarului Olaf Scholz, cel care a declarat că România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile și ar trebui primite în spațiul Schengen. Ciolacu a ținut să puncteze faptul că Olaf Scholz este reprezentant al unui partid de stânga.

„Salut poziția cancelarului german Olaf Scholz care susține că România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen. Este ceea ce atât eu, cât și mulți colegi din PSD, am afirmat în toate discuțiile cu colegii noștri europeni. Românii merită cu prisosință această decizie! Astfel, atât românii care călătoresc în scop personal sau turistic, cât și transportatorii de mărfuri nu vor mai fi nevoiți să piardă timp prețios cu verificările de la granițele statelor membre Schengen. Mai ales în cazul transportatorilor, asta va însemna scurtarea semnificativă a timpilor de așteptare în frontieră, deci curse operate mai rapid, cu costuri mai reduse. Îi mulțumesc lui Olaf Scholz pentru susținerea sa sinceră în favoarea României. Ca lider al PSD, mă bucur mult că ajutorul vine de la unul dintre cei mai importanți lideri de stânga ai Europei. Asta înseamnă stânga, solidaritate și sprijin exact când este mai multă nevoie!”, scrie Marcel Ciolacu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1 comentariu

Lasă un comentariu