Franța și Germania și-au asigurat reciproc gazele și energia de care duceau lipsă

Cancelarul german Olaf Scholz şi prim-ministrul francez Elisabeth Borne au parafat vineri „reîncălzirea” relaţiilor între Berlin şi Paris după săptămâni de tensiuni, cu un acord energetic menită să „garanteze” aprovizionarea celor două ţări, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Cu cât timpurile sunt mai dificile, cu atât cooperarea între Germania şi Franţa este mai importantă“, a afirmat Scholz într-o conferinţă de presă comună. Elisabeth Borne, aflată în prima sa vizită la Berlin în calitate de premier, a îndemnat la o ‘unitate ce trebuie menţinută’ în faţa crizelor multiple cu care este confruntat cuplul franco-german.

Aceste declaraţii au venit să încheie un intens balet ministerial în ultimele săptămâni de o parte şi de alta a Rinului, după tensiuni care au dus în octombrie la amânarea Consiliului de miniştri franco-german. ‘Reîncălzirea’ relaţiilor s-a concretizat vineri prin semnarea de către cei doi şefi de guvern a unui „acord de solidaritate“ energetică între Paris şi Berlin. Concret, acordul prevede ca Franţa să ajute Germania cu livrări de gaz. În schimb, Germania va sprijini Franţa pentru ‘a-şi securiza aprovizionarea cu electricitate’, se arată în declaraţia comună.

Franţa livrează deja de la mijlocul lunii octombrie gaz Germaniei, care, la rândul său, ar putea devansa din noiembrie (în loc de ianuarie) creşterea capacităţilor sale de schimb de electricitate, ceea ce ar permite Franţei să primească mai mult curent electric. Din cauza opririi a numeroase reactoare nucleare, Franţa este, pentru prima dată în 42 de ani, importator net de electricitate. Şi pentru Germania cotitura este una istorică, având în vedere că ţara importa de obicei din Rusia gazul de care avea nevoie. Totuşi, Parisul şi Berlinul rămân divizate în privinţa plafonării preţului gazului, iar planul Germaniei de a ajuta cu 200 miliarde de euro gospodăriile şi firmele în faţa exploziei preţurilor îi face pe vecinii săi să se teamă de o distorsionare a concurenţei.

„Împreună suntem mai puternici“ mai ales pentru „a face faţă tranziţiei climatice şi a face astfel încât, între China şi Statele Unite, să existe o a treia putere care se cheamă Europa“, a spus joi ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, primindu-l pe ministrul german de finanţe, Christian Lindner.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *