Forța Dreptei vrea încă o reformă a pensiilor. Deputatul Bola: „Un medicament care acum costă 60 de lei, anul viitor va fi 70 de lei. Între timp, pensia rămâne la fel. Înțelegeți?”

Plenul Camerei Deputaților, a adoptat marți, cu 277 de voturi „pentru” și 3 abțineri, în calitate de for decizional, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal în sensul în care plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile crește de la 2.000 lei la 3.000 lei. Legea merge spre promulgare la Președintele României și va intra în vigoare după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Astfel, pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor fi impozitate, iar pensiile care depășesc 3.000 de lei vor fi impozitate doar pentru suma care depășește 3.000 de lei.

Potrivit celor de la Forța Dreptei, măsura este insuficientă, la fel și recalcularea făcută de PSD, întrucât aceste indexări nu vor face față la inflația dezlănțuită. Potrivit deputatului Bogdan Bola, cel mai mare pericol este în privința medicamentelor:

Este datoria noastră, a parlamentarilor, să intervenim pentru protejarea pensiilor care scad, urmare a recalculării haotice făcute de incompetenta guvernare PSD – PNL. Da, vorbim de acele 800.000 de pensii „înghețate” care rămân „la fel ca până acum”, așa cum minte Ciolacu, dar care vor fi afectate de rata inflației și care, în realitate, scad! De aceea, împreună cu colegii mei din Forța Dreptei, am depus în prima zi a noii sesiuni parlamentare un proiect de modificare a Legii pensiilor, cu scopul de a proteja pensionarii care vor fi afectați de recalcularea pensiilor conform articolului 144, alin. (6). Da, în timp ce unii doar vorbesc despre asta, plini de emfază și demagogie în an electoral, noi am acționat imediat! În forma actuală, pensiile care nu au crescut în urma recalculării nu sunt indexate cu rata inflației, ceea ce duce la o erodare a puterii de cumpărare. De exemplu, un medicament care anul trecut costa 50 de lei, acum îl cumpărați cu 60 de lei, iar anul viitor cu 70 de lei. În tot acest timp, pensia dvs. rămâne la fel. Înțelegeți? Tăierea pensiilor este neconstituțională, dar exact asta face Guvernul pe sub masa, evitând să indexeze pensiile cu rata inflației. Ce propun prin acest proiect? Simplu: modificarea articolului 144, alin. (6), astfel încât pensiile care nu au beneficiat de o creștere în urma recalculării să fie indexate anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației. Această măsură va asigura că toți pensionarii afectați de recalculare își vor menține puterea de cumpărare. Practic, noi nu permitem tăierea pensiilor, nici oficial, nici pe ascuns, prin inflație, ca pesediștii. De ce este importantă această modificare? Pensionarii aflați în situația prevăzută de articolul menționat mai sus nu au nicio vină și nu ar trebui să sufere din cauza efectelor inflației. Prin această modificare, vreau să mă asigur că pensiile acestor oameni nu vor pierde din valoare în timp, corectând astfel o nedreptate. Consider că este de datoria tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze această inițiativă. România nu poate fi mumă pentru unii pensionari și ciumă pentru alții!”, a transmis deputatul Bola.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *