Forța Dreptei se întoarce acasă, în PNL. Oamenii lui Orban se înțeleg cu Bolojan, dar vor reformă la liberali. Bola: „Avem anumite rețineri în ceea ce privește colaborarea cu primarul Chițac. Nu putem să îl girăm”

În PNL se pregătesc noi mutări la dorința liderului partidului, Ilie Bolojan. Astfel, potrivit unor informații, după ce le-a interzis femeilor și tinerilor din partid dreptul de vot, Bolojan ar vrea acum să aducă înapoi membri vechi ai partidului. Potrivit unor surse, printre aceste nume s-ar afla și cel al lui Ludovic Orban, fost lider PNL. Mai mult, în discuție ar fi inclusiv fuzionarea cu REPER și Forța Dreptei, iar liderilor din cele două partide le-ar putea fi rezervate locuri în structura de conducere a PNL. Discuțiile se poartă momentan în spatele ușilor închise, iar subiectul nu a fost abordat oficial în partid.
Discuțiile sunt confirmate și de președintele formațiunii locale a Forței Drepte, fostul deputat Bogdan Bola:
„Într-adevăr, între președintele Ludovic Orban și Ilie Bolojan au existat mai multe discuții la nivel central, unde am participat și eu. Până în acest moment, nu este o înțelegere parafată, scrisă; doar discuții de formă și de fond. Rămâne de văzut ceea ce se va întâmpla și când se va întâmpla o astfel de fuziune, știu sigur că mulți dintre colegii mei care au fost în PNL, inclusiv eu, ne dorim această revenire acasă, în PNL, cu un Ilie Bolojan președinte și în speranța în care vom reveni cu toții în acel moment la niște valori liberale autentice – așa cum Forța Dreptei le-a promovat în ultimii ani – dar, în același timp, nu putem să nu avem anumite rețineri în ceea ce privește colaborarea cu anumiți membri PNL. La Constanța ne va veni foarte greu să susținem multe din proiectele primarului Vergil Chițac, pe care – sincer să fiu – nu putem să îl girăm în acest moment – proiectele din ultima perioadă cu vânzări de terenuri, care nu au de-a face cu binele comunității și mai ales cu binele unor persoane! Privim încrezători, dar circumspect această revenire. Trebuie să votăm și noi și PNL modalitatea în care aceasta va avea loc!”, a spus Bola, pentru TOMIS NEWS.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


