Forța Dreptei Constanța, propunere de resistematizare rutieră pe bd. Lăpușneanu. Deputatul Bola: „Constănțenii trebuie să ajungă mai repede la locuințele lor!” – PETIȚIE

forta dreptei

Organizația municipală a partidului Forța Dreptei a inițiat o petiție (disponibilă AICI) prin care solicită primarului Vergil Chițac să amenajeze un sens giratoriu la intersecția străzii Suceava cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Potrivit coordonatorului formațiunii politice, deputatul Bogdan Bola, prin această inițiativă de resistematizare rutieră „Chițac ar trebui să țină cont urgent de dorințele constănțenilor și să se gândească la necesitățile acestora atunci când reconfigurează trasee sau ține străzi și bulevarde întregi sparte sau blocate de lucrări unde nu lucrează nimeni”:

„Dragi constănțeni, într-un oraș care a început să semene, mai degrabă, cu un șantier arheologic în care actuala administrație Chițac sparge în neștire străzi și bulevarde, o nouă soluție negândită iși face apariția. În numele fluidizării traficului în zonă, constanțenii suferă și sunt obligați să parcurgă distanțe inadmisibil de lungi pentru a ajunge acasă. Astfel, dacă ies din parcarea CityPark sau efectuează viraj dreapta de pe str. Soveja, pe Lăpușneanu către Dobrogea, constănțenii sunt obligați să meargă 2.5 km până la primul sens giratoriu din stațiunea Mamaia. Pentru ca această problemă să fie rezolvată „din fașă”, Forța Dreptei Constanța solicită de urgență actualei administrații să amenajeze un sens giratoriu la intersecția străzii Suceava cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, care să permită constănțenilor să întoarcă sau să ajungă mai repede la locuințele lor. Așa cum ar fi normal. Chițac trebuie să țină cont urgent de dorințele constănțenilor și să se gândească la necesitățile acestora atunci când reconfigurează trasee sau ține străzi și bulevarde întregi sparte sau blocate de lucrări unde nu lucrează nimeni”, a transmis deputatul Bola.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

2 comentarii

  1. Cum sa ajungem mai repede ? Astia fac orice ca sa incurce, probabil au contracte cu benzinarii. De la Delfinariu merg pana in mamaia ca sa ajung la banca religiilor. Ca atata i-a dus pe ei capul.

    Constanta altfel …

  2. Stimabililor aceeași petiție a fost făcută de USR. Daca ei au strâns deja semnături, ce vă oprește să vă uniti în forță și să strângeți la comun. Nu contează o sigla sau un nume de partid doar vreți semnăturile constănțenilor. Constanța e una.

Lasă un comentariu