Finanțare de 2,4 milioane lei, aprobată de Ministerul Energiei: Feodorov începe construcția unui parc fotovoltaic la Limanu

feodorof

La Ministerul Energiei, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Limanu, Mihai Feodorof, a semnat ieri contractul de finanțare pentru construcția unui parc fotovoltaic în localitate:

„Primim o finanțare de 2,4 milioane de lei, iar din fondurile Primăriei Limanu asigurăm o cofinanțare de aproximativ 745.000 de lei. Cel mai important este că, până la sfârșitul anului viitor, vom putea asigura gratuit iluminatul public pe străzile din toată localitatea, dar și consumul de curent al școlilor și grădinițelor din Limanu și 2 Mai. Vom face o economie substanțială, iar acești bani îi vom putea folosi pentru alte proiecte utile și prioritare ale comunității noastre. Mai avem și alte proiecte interesante care, odată realizate, ne vor face tuturor viața mai confortabilă aici, la noi acasă. Îți mulțumesc, Daniel Gheorghe Georgescu , pentru că ai fost deschizător de drumuri spre Capitală și pentru că astăzi ai fost alături de mine la semnarea acestui contract extrem de important. Am avut emoții, dar știu că acesta este primul contract dintr-o serie lungă de proiecte frumoase pe care vreau să le realizez în Limanu, 2 Mai, Vama Veche și Hagieni”, a transmis Feodorof.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu