Fermierii români prezenți la Strasbourg, la protestul împotriva reformei Politicii Agricole Comune

Organizațiile fermierilor europeni COPA-COGECA, împreună cu asociațiile franceze FNSEA (Fédération Nationale des Syndicats d’Exploitants Agricoles), FDSEA 67 (Fédération Départementale des Syndicats d’Exploitants Agricoles du Bas-Rhin) și JA 67 (Jeunes Agriculteurs du Bas-Rhin), protestează marți la Strasbourg.Update – Pe scena protestatarilor au urcat europarlamentarii Victor Negrescu, Gheorghe Cârciu și Siegfried Mureșan, Claudiu Târziu. De asemenea, este așteptat și Daniel Buda. Demonstrația are loc între orele 10:00 și 12:00 și are scopul de a arăta opoizția sectorului agricol față de propunerea de buget al UE și reforma Politicii Agricole Comune (PAC) din 2028. Din rândurile fermierilor care vor protesta vor face parte și zeci de fermieri români, membri ai organizațiilor ce formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură membră COPA-COGAECA.
Protestele fermierilor se înmulțesc în această perioadă. După manifestația de acum câteva zile de la Paris, împotriva acordului cu Mercosur, dar și a celei de săptămâna trecută din Bulgaria, la vizita Comisarului Hansen la Sofia, organizațiile europene de fermieri pun și ele piciorul în prag și vor să își arate opoziția față de propunerea noii PAC, la Strasbourg. Această decizie vine după ce Comisia Europeană a ignorat repetat cerințele fermierilor europeni în ceea ce privește politica agricolă după 2027.
Potrivit organizațiilor, propunerea Comisiei Europene din 16 iulie 2025 privind reforma PAC și noul cadru bugetar „încalcă mai multe linii roșii”, amenințând viitorul sectorului. Pe 25 septembrie, conducerea Copa și Cogeca și-a anunțat oficial poziția, numind planul Comisiei „inacceptabil”.„Ni s-a promis o viziune clară și o busolă sigură. În schimb, am primit o retorică goală și decizii politice care duc în direcția opusă”, a declarat Copa-Cogeca, citată de sinor.bg.
Fermierii acuză Comisia Europeană că plasează agricultura la periferia priorităților sale, tratând-o „doar ca pe o variabilă corectivă”.Organizațiile îndeamnă Parlamentul European și Consiliul UE să nu accepte versiunea actuală a reformei și a bugetului, ci să caute o soluție mai echilibrată care:
– păstrează structura cu doi piloni a PAC;
– garantează un buget stabil și protejat de inflație;
– rămâne fidelă obiectivelor și principiilor UE.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


