Europarlamentarii români NU cred că mai intrăm anul acesta în Schengen. Tomac: „Va fi aproape imposibil”
Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat duminică în emisiunea Selectiv, cu Dan Bucura, că românii nu trebuie să devină eurosceptici din cauza erorilor pe care le fac politicienii:
„Nu avem voie să fim eurosceptici, chiar dacă uneori guvernele României nu sunt capabile să se ridice la nivelul așteptărilor pe care lșe au cetățenii. Ar fi cel mai mare dezastru pentru România să intrăm în cohorta celor care denigrează UE. Asta își dorește Putin, o UE slabă, cu politicieni slabi, care nu știu ce vor”.
În ceea ce privește aderarea României la Schengen, Eugen Tomac a precizat că anul acesta va fi aproape imposibilă având în vedere că Austria nu și-a schimbat poziția:
„Îmi este tot mai clar că în acest an va fi aproape imposibil. Eu m-aș bucura să se întâmple o minune, însă vedem totuși că Austria nu dă niciun semn că își va schimba abordarea, deși politic s-a încercat prin toate formulele. Evident că avem și aliați puternici, se pare că la această oră nu sunt suficient de puternice ca Viena să își schimbe abordarea. Rezoluția pe care am votat-o în această săptămână este extrem de importamtă pentru că definește niște criterii destul de clare în ceea ce privește nedreptățirea României, că discutăm despre discriminare, este nevoie de despăgubiri pentru că noi pierdem bani, evident că este nevoie de mai multă acțiune, inclusiv din partea instituțiilor europene să putem sancționa la CJUE acest vot ilegal al Austriei. Nu a avut niciun motiv de a ne tăia un drept garantat de tratat, acela de a ne bucura de libera circulație”.
Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat duminică în emisiunea Selectiv, moderată de Dan Bucura, că România are șanse în acest an la Schengen „dacă acționăm așa cum trebuie”. Pe de altă parte, Victor Negrescu a declarat că urmează un context mai puțin favorabil decât cel de anul trecut:
„Există șanse dacă acționăm așa cum trebuie. Ne trebuie o abordare mult mai coerentă, asta încercăm să facem la nivelul Parlamentului European. Aș fi precaut, nu aș face ca anul trecut când s-a vorbit foarte mult despre aderarea României la Spațiul Schengen și nu s-a întâmplat nimic. Eu cred că anul acesta este mai greu ca anul trecut să obținem acest deziderat pentru că ne apropiem de alegerile pentru Parlamentul European, de alegerile parlamentare din Austria și din ce în ce mai mult pozițiile sunt mai radicale. În rezoluție am remarcat în continuare că au existat eurodeputați care s-au opus aderării României la Spațiul Schengen. Peste 100 de eurodeputați, inclusiv din partidele principale de dreapta, inclusiv cei din Austria sau din Olanda au decis fie să voteze împotriva acestei rezoluții, fie să se abțină. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm. Dumneavoastră spuneați că este timpul să folosim toate mijloacele și prin această rezoluție arătăm care sunt celelalte demersuri care pot fi făcute și de instituțiile UE în așa fel încât să ne dăm o șansă reală anul acesta”.