Este NEBUNIE ce face Erwin Șimșensohn la Constanța! A relansat teatrul tomitan și… încă nu s-a oprit…

Penultima săptămână din Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului este cea mai densă, spectacolele începând de marţi şi continuând în fiecare seară. Marţi, 16 august, de la ora 20:30, publicul a putut vedea trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara cu spectacolul „SUNT O BABĂ COMUNISTĂ” după romanul lui Dan Lungu, în regia Antonellei Cornici.

teatru 1 1

Joi, 18 august, ora 20:30, la Teatrul de vară Soveja, o comedie românească spumoasă, „DOI MORȚI VII” de Vasile Alecsandri, în regia reputatului Alexandru Dabija, recunoscut pentru măiestria montărilor din dramaturgia românească.„Doi morți vii” prezintă povestea, pe cât de încâlcită, pe atât de amuzantă, a dispariției unui proprietar bogat și a unui lipovean. Ghiftui, un proprietar bogat neinteresat de o relație serioasă, se lasă convins cu ușurință de prietenii săi ca a venit momentul sa se însoare. Între timp se pierde într-un lac împreună cu un adversar de-al său, pe care e convins ca l-a ucis. Ce urmează vom descoperi împreună astă-seară, în spectacolul prezentat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.

teatru 1 1

Vineri, 19 august, compania independentă UNTEATRU prezintă, în Parcul Arheologic, spectacolul „CALIFORNIA SUITE” de Neil Simon, regia Andrei Huțuleac. Ce au în comun un bărbat conservator care și-a înșelat soția cu o prostituată, o actriță nominalizată la Oscar, profund nefericită în viața personală și două cupluri aflate la finalul unei vacanțe nereușite? E simplu. Ocupă, pe rând, aceeași cameră 203 a Hotelului Beverly Hills din Los Angeles. Piesa lui Neil Simon este o comedie în trei părți despre traiul în comun, care încearcă să răspundă la întrebarea „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?”.

teatru 2 1

Sâmbătă, 20 august,  Teatrul NOTTARA București prezintă, la Teatrul de Vară Soveja, un spectacol de „teatru în teatru”: „LINIȘTE ÎN CULISE” de Michael Frayn, regia Alexandru Jitea. Reprezentația teatrului bucureștean excelează atât prin comicul de situație, cât și prin cel de limbaj, spunând povestea montării unui spectacol care are toate premisele să eșueze în cel mai catastrofal și sublim mod cu putință. Emoțiile, melodrama, neînțelegerile ce caracterizează dinamica dintre personaje fac ca adevăratul spectacol să se desfășoare în culise, și nu pe scenă, unde actorii aduc după ei toate poveștile din viața lor tumultuoasă. Urmărim trupa din farsa imaginată de Michael Frayn de la efervescența și entuziasmul repetițiilor de costume, până la epuizarea psihică după două luni de turneu. O privire dulce-amară asupra vieții de actor, în care totul se trăiește la intensitate maximă și în care realitatea se împletește cu ficțiunea în cel mai neașteptat mod, generând situații de un umor debordant.

teatru 4 1

Duminică, 21 august, tot Teatrul NOTTARA București prezintă, de această dată în Parcul arheologic, spectacolul „AICI NU-I DE JOACĂ” după Pauline Daumale. Le puteţi vedea pe CATRINEL DUMITRESCU şi VICTORIA COCIAȘ, două vedete ale teatrului românesc, într-un spectacol care vorbeşte simplu despre noţiuni aproape desuete: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie. Cele două actriţe aduc în prim-plan cu mult umor, o poveste de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie, iar regia îi aparţine lui Catrinel Dumitrescu.

teatru 5

Săptămâna care a trecut, a șasea săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, a arătat cu asupra de măsură interesul publiculului de la malul mării pentru spectacolele oferite de Teatrul de Stat Constanța. Peste o mie de spectatori au umplut cele două spaţii în care se desfăşoară SEAS 2022 – Teatrul de Vară Soveja şi spaţiul amenajat în Parcul arheologic.

teatru 6

O săptămână plină de spectacole variate si pentru toate vârstele, majoritatea jucate cu sălile pline sau chiar cu casa închisă: marți a fost, pentru a doua oară în cadrul stagiunii estivale şi înregistrând un succes formidabil, spectacolul Teatrului de Stat Constanţa, „Goi pușcă”; miercuri – spectacolul reprogramat din cauza vremii nefavorabile „Spune-mi ce-ai făcut cu banii” de Vasili Sigarev, o producție a Teatrului Globe București, cu Anca Sigartău; joi dimineață s-a jucat, pentru copii, „Cenușăreasa” după Frații Grimm, cu trupa Ateneului Național din Iași, iar joi seara Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a prezentat spectacolul „Jake si femeile lui” în regia lui Erwin Șimșensohn; vineri s-a jucat în Parcul arheologic spectacolul „Genul acuzativ” de Mimi Brănescu, o producție a Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Duminică, în faţa unei săli pline şi încântate de talentul actorilor, a avut loc spectacolul „Take, Ianke si Cadîr” de Victor Ion Popa, cu trupa Teatrului Național Târgu-Mureș – compania „Liviu Rebreanu”.

Vă reamintim că pentru spectatorii care cumpără bilete din timp, TSC a inițiat o campanie promoțională  EARLY BIRD, primele 150 de bilete la fiecare spectacol programat la Teatrul de Vară Soveja și primele 50 de bilete la fiecare spectacol programat pe scena din Parcul Arheologic având tariful redus de 30 lei.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.mystage.ro, de la Info Point City Park Mall, de la Agenţia de bilete din Bd. Tomis nr. 97 și, cu o oră înainte, de la casieriile din locațiile în care sunt programate spectacolele – Teatrul de Vară Soveja sau Parcul Arheologic.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Este NEBUNIE ce face Erwin Șimșensohn la Constanța! A relansat teatrul tomitan și… încă nu s-a oprit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.