Electrica Furnizare anunţă existenţa unei tentative de FRAUDĂ prin mijloace de plată online

Electrica Furnizare anunţă, vineri seară, existenţa unei tentative de fraudă prin mijloace de plată electronice ce constă în transmiterea de notificări către clienţi, via aplicaţii de mesagerie şi/sau SMS, cu privire la deconectarea de la reţeaua de energie electrică pe motiv de neplată, aceştia fiind îndemnaţi să acceseze un link pentru a plăti soldul restant.

„Electrica Furnizare se delimitează de orice mesaj trimis clienţilor săi care îndeamnă la efectuarea plăţii prin accesarea de link-uri. Electrica Furnizare nu a solicitat şi nu va solicita, prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie şi/sau SMS, realizarea de plăţi prin accesarea de link-uri, compania încurajând clienţii să utilizeze canalele oficiale de plată, cunoscute şi promovate constant în rândul acestora: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor partenere, punctele de plată Paypoint, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, serviciul Westaco Express”, a transmis, vineri seară, compania.

Sursa citată a precizat că, pentru a evita să devină victime ale unui fraude prin mijloace de plată electronice, Electrica Furnizare le recomandă clienţilor săi:

Să nu ia în considerare şi să nu acceseze link-uri de plată sugerate în comunicări transmise via aplicaţii de mesagerie şi/sau SMS;

Să nu introducă date cu caracter personal sau să efectueze plăţi în pagini nesecurizate.

O pagină securizată se poate identifica căutând simbolul sub formă de lacăt închis, afişat de browser-ul utilizat, precum şi prezenţa literei „s” (reprezentând termenul „secure” – în condiţii de siguranţă) la începutul adresei site-ului: „https://”. Aceste elemente indică utilizarea de către site a unei conexiuni securizate, astfel încât informaţiile despre tranzacţie nu sunt divulgate către terţi. Dacă aceste elementele nu sunt disponibile, plata trebuie abandonată”, au precizat specialiştii.

Clienţii care suspectează primirea unor mesaje ce se pot încadra la categoria fraudă prin mijloace de plată electronice sunt rugaţi să informeze compania la adresa de e-mail: clienti@electricafurnizare.ro. Şi Transelectrica a avertizat vineri cu privire la o tentativă de fraudă printr-o campanie de tip SCAM care utilizează identitatea vizuală a companiei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *