Drumul senatorului nevertebrat Coșa (PNL) de la „pucist” la slugarnic pro-Bolojan: A vrut să o „răstoarne” pe colega sa, Pauliuc, de la comisia de Apărare, ca să se pună el președinte. A eșuat lamentabil

Parcursul parlamentar al senatorului PNL de Constanța, Silviu Coșa, pare extras direct dintr-o comedie de moravuri administrative în care calculele cinice se lovesc invariabil de realitate. În februarie 2025, pe când apele în partid erau tulburi și o inițiativă a celor de la POT viza debarcarea lui Ilie Bolojan din fruntea Senatului, numele domnului Coșa figura strategic pe lista semnatarilor din tabăra internă de contestatari. Timpul a trecut, reconfigurările de la vârful puterii au rearanjat cărțile, iar Ilie Bolojan a făcut pasul spre Palatul Victoria. Sesizând rapid direcția în care bate vântul politic, senatorul constănțean a îmbrăcat prompt haina de susținător devotat al premierului, sperând probabil că memoria colectivă suferă de amnezie selectivă și că episodul din februarie 2025 a fost dat uitării.

Aflat în funcția de secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Silviu Coșa a decis că este momentul pentru o nouă demonstrație de forță tactică, încercând orchestrarea unei manevre interne de înlocuire a președintei comisiei, senatoarea Nicoleta Pauliuc. Profilată de-a lungul anilor drept o figură influentă în aripa conservatoare a PNL, cu o notorietate solidă în zona legislației de securitate națională și cu o rețea bine consolidată de sprijin politic, Pauliuc s-a dovedit însă un adversar mult prea redutabil pentru ambițiile caraghiosului de la Constanța. Executată fără finețea necesară și fără o susținere reală în eșaloanele de decizie, încercarea de preluare a șefiei comisiei s-a transformat rapid într-un alt exercițiu eșuat, tras la indigo după episoadele anterioare.

Privit în ansamblu, parcursul senatorului Coșa din acest mandat oferă imaginea unui politician prins într-o permanentă redefinire a loialităților, unde tactica primează în fața strategiei pe termen lung. Tranziția ezitantă între taberele interne din PNL și seriile repetate de manevre eșuate în spațiul parlamentar conturează profilul unui nimeni-în-drum care încearcă să proiecteze o influență de la centru pe care cifrele și sprijinul politic nu o confirmă. În final, prin repetarea acelorași greșeli de calcul, tentativele de consolidare a propriei poziții nu fac altceva decât să accentueze distanța dintre ambițiile personale și rezultatele concrete obținute pe scena politică.