Drame de nedescris în Turcia și Siria. Un bebeluș a supraviețuit sub dărâmături timp de 36 de ore. Un tată își protejează copilul cu propriul corp, în timp ce tavanul se prăbușește. Siria nu poate primi ajutor la timp din cauza sancțiunilor SUA și UE – VIDEO

cutremur turcia 3

Imagini dramatice apar pe rețelele de socializare din Turcia! O echipă de pompieri a scos de sub dărâmături un bebeluș, care a fost blocat timp 36 de ore. Misiunea pompierilor a avut loc în Adiyaman, puternic afectat după cutremur. Potrivit ultimului bilanț, numărul morților a ajuns la cel puțin 9.487, transmit autoritățile, citate de CNN, informează Mediafax.

Un tată își protejează copilul cu propriul corp, în timp ce tavanul se prăbușește

Cutremurul din Turcia a dat naștere unor scene cu adevărat dramatice. În timpul celui de-al doilea cutremur, cel de 7,5 grade pe scara Richter, un tată își ia în brațe copilul. Bărbatul și-a luat în brațe copilul și s-a așezat deasupra lui. În tot acest timp, bucăți uriașe din tavan se prăbușesc asupra lui.

O fetiță de 7 ani din Siria, prinsă sub dărâmături, și-a protejat frățiorul cu propriul corp: „Scoate-mă de aici, voi face orice pentru tine”

În zonele afectate de cutremurele uriașe din Turica oamenii trăiesc drame inimaginabile. Salvatorii sosiți din întreaga lume fac eforturi supraomenești să scoată de sub dărâmături supraviețuitori. În Siria, o fetiță de 7 ani, prinsă între betoane care își protejează frățiorul mai mic cu propriul corp a fost scoasă de salvatori de sub dărâmături după 36 de ore.

„Scoate-mă de aici, voi face orice pentru tine”, îl imploră fetița pe omul care a gasit-o, scrie CNN. „Voi fi slujitorul tău”, mai spune fata omului care a găsit-o.

În imagini se văd doi copii, imobilizați de plăcile de beton care au căzut peste ei. Copila care are 7 ani și se numește Mariam îl are alături pe frățiorul ei, mult mai mic, și el prins între dărâmături, scrie digi24.ro. În filmare se văd salvatorii ghemuiți între dărâmăturile casei din Besnaya-Bseineh, un sat din Siria, încercând să găsească o modalitate sigură de a-i scoate pe copii dintre betoane. Bărbatul care i-a găsit pe copii relatează că aceștia par să fie pe rămășițele unui pat, cel mai probabil copiii dormeau împreună când a început cutremurul. Numele copilului mai mic este Ilaaf, un nume islamic care înseamnă protecție, a povestit ulterior tatăl copiilor.

Mustafa Zuhir Al-Sayed spune că soția și cei trei copii sai dormeau la primele ore ale zilei de luni, când pământul s-a zguduit cu un cutremur cu magnitudinea de 7,8, cel mai mare care a lovit regiunea în ultimul secol.

„Am simțit că pământul tremură… și moloz au început să cadă peste capul nostru și am stat două zile sub dărâmături”, a spus el. „Am trecut prin, un sentiment, un sentiment pe care sper că nimeni nu trebuie să simtă.” Prins sub dărâmături, Al-Sayed a spus că familia sa a recitat Coranul și s-a rugat cu voce tare ca cineva să-i găsească.

„Oamenii ne-au auzit și am fost salvați – eu, soția mea și copiii. Slavă Domnului, suntem cu toții în viață și le mulțumim celor care ne-au salvat”, a spus el. Videoclipul îi arată pe localnici aplaudând în timp ce Mariam și Ilaaf sunt transportați din dărâmături înveliți în pături. Copiii au fost transportați la spital, unde primesc îngrijiri medicale.

Siria nu poate primi ajutor la timp din cauza sancțiunilor SUA și UE

Pe lângă faptul că în Siria ajutoarele umanitare imediate întârzie să ajungă din cauza sancțiunilor deja impuse de SUA și UE, pe termen mai lung, băncile ar putea bloca transferurile pentru plata furnizorilor sau a lucrătorilor locali pentru organizațiile umanitare de teama de a nu intra în conflict cu sancțiunile americane și europene, sancțiuni care încearcă să împiedice reconstrucția infrastructurii și a proprietăților deteriorate în zonele controlate de guvern

Guvernul lui Bashar Assad de la Damasc este în continuare considerat nefrecventabil în mare parte a comunității internaționale, fiind sancționat de SUA și de țările europene, care sunt reticente în a direcționa ajutorul direct prin intermediul guvernului. Oficialii americani și europeni au precizat că seismul nu va schimba acest lucru.

Lucrătorii din zona situațiilor de urgență spun că întârzierile vor costa vieți, în timp ce echipele locale de salvare se luptă să scoată familii și copii dintre dărâmături și să găsească locuințe pentru supraviețuitori, în condițiile unei ierni brutale. O problemă cheie care complică acordarea ajutorului este „războiul și modul în care răspunsul la cererea de ajutor este împărțit între zonele rebele și Damasc”, a declarat pentru AP, Aron Lund, un membru al grupului de reflecție Century International cu sediul la New York, care cercetează Siria.

Cea mai mare parte a Siriei se află sub controlul guvernului de la Damasc, cea mai mare parte a nordului este controlată de grupuri diferite – și uneori conflictuale -. Nord-vestul este împărțit între un teritoriu controlat de facto de Turcia și de Hayat Tahrir al-Sham, un grup rebel care are legături cu Al-Qaida. Nord-estul Siriei este deținut în cea mai mare parte de grupuri conduse de kurzi susținute de SUA. De ani de zile, ajutorul străin a fost adus în nord-vestul provinciei Idlib prin intermediul Turciei, din cauza dificultății de a trece prin Damasc. Însă zona din sudul Turciei folosită în mod tradițional ca zonă de trecere a fost la rândul ei grav afectată de cutremur.

Livrarea de ajutoare în nord-vestul Siriei a fost „temporar întreruptă” marți, a declarat un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite pentru The Associated Press, din cauza pagubelor la infrastructură și a dificultăților de acces rutier. În special, pagubele suferite de aeroportul Hatay și de drumul către punctul de trecere a frontierei folosit pentru ajutoare, Bab al-Hawa, au întârziat transporturile, a declarat Emma Beals, cercetător nerezident la Middle East Institute, cu sediul la Washington. „De asemenea,  există nevoi uriașe de ajutor și în Turcia”, a spus ea.

Una dintre cauzele întârzierilor este faptul că mandatul ONU pentru livrarea de ajutoare în teritoriu permite intrarea acestora doar prin punctul de trecere Bab al-Hawa, a spus Beals. De asemenea, echipele internaționale de căutare ar putea fi reticente în a intra în zonele afectate de cutremur controlate de HTS, care este desemnată ca organizație teroristă de către SUA.

În cadrul unei conferințe de presă susținute marți la Damasc, șeful Semilunii Roșii Arabe Siriene, Khaled Hboubati, a declarat că grupul său este „pregătit să livreze ajutoare de urgență în toate regiunile din Siria, inclusiv în zonele care nu se află sub controlul guvernului”.

El a cerut Uniunii Europene să ridice sancțiunile impuse Siriei, având în vedere distrugerile masive provocate de cutremur. Convoaie de ajutoare și salvatori din mai multe țări, în special aliatul cheie Rusia, precum și din Emiratele Arabe Unite, Irak, Iran și Algeria, au aterizat în aeroporturile din Siria, aflată sub controlul guvernului.

„Nu există combustibil nici măcar pentru a trimite convoaie (de ajutor și salvare), iar acest lucru se datorează blocadei și sancțiunilor”, a spus Khaled Hboubati.

Până în prezent, SUA și aliații săi au rezistat încercărilor de a crea o deschidere politică prin intermediul răspunsului la dezastre. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat luni reporterilor că ar fi „ironic, dacă nu chiar contraproductiv, ca noi să întindem mâna unui guvern care și-a brutalizat poporul pe parcursul a 12 ani”.

În mod similar, un purtător de cuvânt al Biroului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit a declarat că „regimul de sancțiuni a fost instituit ca răspuns la încălcările drepturilor omului și la alte abuzuri comise de regim și de acoliții săi”.

Teoretic, operațiunile de ajutor în zonele guvernamentale nu ar trebui să fie blocate de sancțiuni, deoarece atât SUA, cât și UE au derogări pentru ajutorul umanitar. Dar realitatea de pe teren este uneori diferită. De exemplu, a spus Lund, băncile ar putea bloca transferurile pentru plata furnizorilor sau a lucrătorilor locali pentru organizațiile umanitare de teama de a nu intra în conflict cu sancțiunile, în ciuda scutirilor. De asemenea, sancțiunile americane și, într-o anumită măsură, cele ale UE încearcă să împiedice reconstrucția infrastructurii și a proprietăților deteriorate în zonele controlate de guvern, în absența unei soluții politice, ceea ce ar putea împiedica redresarea după cutremur, a spus Lund.

Între timp, în ambele părți ale Siriei, lucrătorii de urgență locali spun că doar un ajutor limitat ajunge la ei. „Există promisiuni că ajutoarele vor ajunge la noi, dar încă nu a ajuns nimic aici”, a declarat șeful Căștilor Albe, Raed Saleh.

Ministrul sirian de Externe: „Sancțiunile americane interzic Siriei accesul la orice, inclusiv la medicamente”

Ministrul sirian de Externe, Faysal Mikdad, a avertizat că gravitatea cutremurului este exacerbată de sancțiunile occidentale care împiedică furnizarea de ajutor umanitar.

„Sancțiunile americane interzic Siriei accesul la orice, inclusiv la medicamente”, a declarat Mikdad pentru Al Mayadeen TV. Cel mai înalt diplomat sirian a făcut apel și la președintele american Joe Biden, amintindu-i că Damascul „[a] deschis punctele de trecere a frontierei pentru a permite ca ajutorul umanitar să ajungă în zonele controlate de grupurile armate”. „Ajutoarele care ajungeau în zonele deținute de grupurile armate erau vândute oamenilor”, a spus el. „Au planificat astfel încât ajutorul să ajungă doar la grupurile armate și teroriști, iar Siria este gata să permită ca ajutorul să ajungă în toate regiunile cu condiția ca acesta să nu ajungă în mâinile teroriștilor.”

Mikdad a subliniat, de asemenea, că sancțiunile occidentale asupra Siriei „au înrăutățit și mai mult dezastrul”, adăugând că „situația este foarte grea și, indiferent de cantitatea de ajutor trimisă în Siria, aceasta are nevoie de mult mai mult”. „Ajutorul din Europa nu are nevoie de o cerere și de birocrație, deoarece ajutorul umanitar nu este supus sancțiunilor… în conformitate cu legile internaționale, așa că aceasta nu este o scuză”, a declarat oficialul sirian cu privire la politizarea de către statele occidentale a catastrofei care a zguduit Siria și Turcia în această săptămână. „Siria a avut de suferit din cauza standardelor duble, în ciuda faptului că există numeroase țări în contact cu Damascul prin canale secundare”, a adăugat Mikdad.

Ajutorul internațional pentru Siria a început să intre în țară la 7 februarie, când primul avion iranian care transporta ajutor umanitar a aterizat pe Aeroportul Internațional din Damasc. Printre alte state din Asia de Vest și Africa de Nord care au livrat deja ajutoare în Siria se numără Irak, Iordania, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Egipt și Tunisia. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că până la 23 de milioane de persoane ar putea fi afectate de cutremurul care a lovit Turcia și Siria la 6 februarie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu