Numărul minim de calificative sau note acordate elevului la o disciplină de studiu pentru anul şcolar 2022-2023 este de două iar situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală, prevede un proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei, în contextul grevei generale din sistem.
„În continuarea demersurilor de a adapta activităţile de final de an şcolar la contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4183/2022. Precizăm că modificările propuse prin proiectul lansat în consultare publică vizează următoarele:
– În anul şcolar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.
– În anul şcolar 2022-2023, situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală”, precizează Ministerul Educaţiei într-un comunicat remis presei.
Potrivit sursei citate, va exista o comunicare permanentă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru a identifica cele mai bune soluţii de adaptare la contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal. Greva din educație continuă și miercuri, 7 iunie.
Ministrul Educaţiei a mai anunţat că în cursul zilei de vineri s-ar putea lua o decizie cu privire la examenele naţionale.
„Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene vom anunţa care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales”, a mai declarat Ligia Deca.
Ea a menţionat că nu se doreşte prelungirea perioadelor de examen: „Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”.
În plus, ministrul Educaţiei a menţionat că instituţia pe care o conduce va lua toate măsurile necesare pentru ca anul şcolar să fie finalizat în condiţii bune pentru toţi elevii, indiferent de clasa pe care o termină.
„Pentru celelalte clase, suntem încă în parcursul şcolar, cursurile se finalizează pe 16 iunie. Vor putea exista recuperări în contextul anului şcolar, iar pentru eventuala materie neparcursă se pot reface planificările pentru anul următor. Clasele terminale oricum au finalizat materia de predat, ei finalizau mai devreme, intrau deja în perioada de recapitulări. Celelalte clase pot să recupereze prin refacerea planificărilor pe anul următor”, a adăugat Deca.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că urmare a măsurilor pe care Guvernul le-a adoptat până acum, mai mulţi salariaţi din Educaţie au renunţat la grevă.
„Putem anunţa că, în acest moment, de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment, avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă”, a afirmat Deca. Potrivit acesteia, „este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern”.
Ministrul a mai precizat că se va mai discuta cu sindicatele în cursul zilei de miercuri, în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţiei.
„Vom relua aceste discuţii cu federaţiile sindicale mâine şi, în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua, mă refer aici la negocierile pe legea salarizării, vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă a cadrelor didactice”, a adăugat ministrul Educaţiei.
Deca a precizat că sunt judeţe unde procentul celor aflaţi în grevă este foarte mic, dar şi judeţe unde 80% dintre salariaţi protestează în continuare.
„De exemplu, avem judeţe care au în jur de 25% participare din total personal – mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%”, a mai declarat ministrul.
Deca a precizat că apreciază că trendul este descrescător.
„Ceea ce ne bucură este trendul descendent, este clar că încet, încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în şcoli şi asta ne permite, aşa cum am discutat încă de ieri cu inspectorii şcolari, ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să se poată organiza un program de recuperare, în aşa fel încât, până la finele cursurilor şi până la finele anului şcolar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional cât şi oamenii să poată recupera zilele pe care nu le vor avea plătite în salariul pe luna mai, ca urmare a acţiunilor de protest”, a mai spus Deca.
Întrebată câte cadre didactice mai sunt în grevă, ministrul Educaţiei a arătat că, la data de 6 iunie, centralizarea de dimineaţă, până în ora 10.00, arăta că „avem un procent total personal participant la grevă de 52,8%, 52,9% iar procentul de cadre didactice din aceştia, participante, 59,4%”.
„Situaţia faţă de 31 mai, procent total personal participant de grevă pe 31 mai era de 58%, iar procendul de cadre didactice participante la grevă 64%, înainte de ziua de 1 iunie când a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă”, a mai spus ministrul.
Ligia Deca a mai anunţat că numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170, între 31 mai şi 6 iunie.
O întâlnire întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar a avut loc, marţi, de la ora 11.00. S-a discutat despre demersurile necesare pentru adaptarea calendarelor de desfăşurare a activităţilor de final de an şi a calendarelor examenelor naţionale, în contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar.
„La invitaţia Ministrului Educaţiei, Ligia Deca, la sediul Ministerului Educaţiei va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ”, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei. Sursa citată a precizat că „întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfăşurare a activităţilor de final de an şi a calendarelor examenelor naţionale, în contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar”.
Greva din învăţământ a intrat în cea de-a treia săptămână.
Potrivit calendarelor examenelor naţionale, Bacalaureatul ar trebui să înceapă în 12 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În 26 iunie ar trebui să înceapă probele scrise ale examenului. Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a este programată în 19 şi 21 iunie.
Greva generală din educaţie intră, astăzi, în a treia săptămână. Deşi au salariile mărite din această lună, sindicatele sunt nemulţumite că principala lor revendicare privind salariul debutantului nu este garantată de guvern. Executivul consideră, însă, că a îndeplinit toate solicitările greviştilor şi a încheiat orice negociere. Între timp, incertitudinea se accentuează pentru elevii din anii terminali care trebuie să susţină examenele naţionale. Cătălina Creţu relatează. Conform actualului calendar, Bacalaureatul ar trebui să înceapă lunea viitoare, iar Evaluarea Națională peste încă o săptămână. Perioada de încheiere a mediilor la anii terminali și cea de înscriere la bacalaureat au fost deja prelungite până vineri.
În acest context, ministrul educației, Ligia Deca, a rugat cadrele didactice să revină la catedră și le-a explicat că după aplicarea măririi salariale oferite de Guvern, de la 1 iunie, 1.000 de lei pentru profesori și 400 de lei pentru personalul nedidactic, salariul mediu din educație ajunge la 8.500 de lei brut. Vor fi apoi trei etape de creștere, astfel încât se va ajunge ca salariile de bază din educație să pornească de la cel mediu pe economie.
Sindicatele nu acceptă această eșalonare și cer în continuare ca majorările să fie aplicate în totalitate din această lună. În plus, îi cer Guvernului să garanteze printr-un act normativ salariul profesorului debutant. În lipsa unui compromis, continuarea grevei riscă să amâne examenele naționale și să prelungească anul școlar.
Probele de competență de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că în cazul în care greva din învăţământ va continua, probele de testare a competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă obţinute la acele materii.
„Eu cred că nu vom fi în această situaţie. Dar dacă vom ajunge într-un astfel de punct, putem să mergem pe ideea – pentru că începem luni cu probleme de competenţe – să accesăm experienţa din timpul pandemiei, când au fost echivalate probele de competenţe cu notele de pe parcursul… la materiile corespunzătoare. Nu cred că este o soluţie ideală, în sensul în care ei trebuie să dea acele probe pentru a constata nivelul actual. Însă dacă vom ajunge în acea situaţie, vom merge pe soluţii pe care le-am mai testat deja şi sunt funcţionale. Cu siguranţă, vom căuta variantele în care copiii să fie cât mai puţin afectaţi de acest context”, a spus Deca la Europa FM.
Ea a mai afirmat că aceasta este una dintre măsurile care ar putea fi luate în calcul de Ministerul Educaţiei.
„Dacă vom fi în această situaţie, avem la îndemână măsuri care să nu pună şi mai multă presiune pe elevi. Cred că este important ca finalul examenului de Bacalaureat să le permită absolvenţilor de liceu să se înscrie la facultăţile pe care şi le doresc”, a explicat ministrul. Ligia Deca a spus că cei care se află în situaţie de corigenţă la materiile la care s-ar putea echivala notele ar putea primi o notă în plus.
„Cei care se află în situaţie de corigenţă pot avea o notă în plus. Pentru ei se permite acordarea unei note în plus faţă de minimum, în aşa fel încât să poată ei avea şansa să remedieze această situaţie”, a declarat Deca.
A mai rămas doar o săptămână până la prima probă a Bacalaureatului 2023, iar Ministerul Educației speră că poate evita amânarea examenelor naționale. Ligia Deca a spus marți, după discuțiile avute cu reprezentanții părinților, ai elevilor și sindicaliști din Învățământ, că încă suntem în grafic pentru ca probele să fie susținute după calendarul cunoscut, precizând totodată că amânarea e inevitabilă dacă până spre sfârșitul săptămânii nu vor fi suficienți profesori care să renunțe la grevă. În ultima săptămână, aproximativ 10 mii de profesori s-au întors la catedră, a mai spus Ligia Deca.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google