Directorul Delfinariului din Constanța, acuzat că a provocat un accident rutier, fiind BEAT la volan. Sindicat al CMSN susține că IPJ ar „mușamaliza” dosarul. „Nu mai spunem de COMBINAȚIILE cu ucrainenii!”

O scrisoare transmisă președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, este transmisă de către un sindicat – sau cel puțin așa se recomandă – din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Aceștia lansează acuzații grave asupra directorului general Iulian Călin (USR), despre care spun că a condus autoturismul instituției în stare de ebrietate și a provocat un grav accident rutier. Potrivit sindicatului, Iulian Călin s-ar folosi de cercul de apropiați pentru a avea dosarul mușamalizat și să scape de cercetarea penală. Informațiile, sub forma unei scrisori deschise pentru președintele Consiliului Județean Constanța, vorbește și despre combinațiile cu ucrainenii și alte aspecte din interiorul instituției:



„Se pare că domnul consilier local Călin Iulian (USR CONSTANȚA) a produs un accident destul de urât, în urma căruia a rezultat dauna totală a unui Logan MC: IL 56 GMS, la locul accidentului venind de îndată poliția, salvarea și pompierii… dar dânsul tace mâlc (se umflă că are o doamnă la consiliu care-l acoperă și îi ține spatele …dna C). Domnule Președinte verificați dacă stimatul domn Călin avea foi de parcurs sau ordin de deplasare aferente mașinii instituției …puțin corp de control …pt liniștea dvs. Menționez că și poliția și curtea de conturi au fost informate (și ar fi urât să constate că dvs nu ați luat nici o măsură). Despre atitudinea dnului director în curtea instituției …nu vă mai zic (nici pe tarlaua părinților nu te porți așa cum o face distinsul). Câte animale avea CMSN în momentul numirii în funcție a stimatului și câte are în prezent… Unde și care este marea experiență a domnului pt a fi numit director al CMSN…singurul lucru pe care l-a condus în viața lui a fost mașina și aia…făcută praf”, se mai arată în scrisoare.
Reacția USR Constanța
Ca urmare a celor sesizate, Mihai Lupu a trimis Corpul de Control, ca să vadă dacă sesizarea se confirmă sau nu. De asemenea, ca urmare a scrisorii transmise joi, USR-iștii constănțeni au transmis următoarele:
„Înainte de toate, trebuie să avem în vedere argumentul raţional că oricine poate trimite scrisori anonime către orice instituţie a statului sau mass-media. Vorbim despre o lipsă de asumare ce pune la îndoială probitatea unor fapte sau acuzaţii prezentate. O mare parte din aspectele relatate în scrisoarea anonimă la care faceţi referire intră în competenţa organelor abilitate. Dacă se va dovedi că domnul Iulian Călin a încălcat legea, suntem convinşi că va răspunde în faţa acesteia ca orice cetăţean şi că îşi va asuma consecinţele. De asemenea, acuzaţiile legate de modul în care domnul Călin îşi exercită funcţia pe care o deţine în cadrul CMSN sunt de competenţa unui corp de control din partea Consiliului Judeţean Constanţa, care ar putea stabili dacă acestea au sau nu un fundament real. La acest moment, nu ştim dacă a fost luată o decizie în acest sens din partea conducerii CJ”, a precizat USR Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


