Diana Șoșoacă își reclamă soțul la Protecția Copilului: „SOS România depune plângere penală împotriva lui Silvestru! Sesizăm forurile internaționale!”

Scandalul dintre Diana Șoșoacă și Silvestru Șoșoacă ajunge în zona de plângeri către instituțiile statului. Diana Șoșoacă susține că va depune plângere penală împotriva lui Silvestru Șoșoacă pentru violențe, amenințare și șantaj. De asemenea, Diana Șoșoacă va sesiza Protecția Copilului pentru „abuz emoțional împotriva fiicei mele minore Thais”.

„SOS România depune plângere penală împotriva lui Silvestru Șoșoacă. Sesizăm forurile internaționale cu privire la discriminarea unei femei în viața politică și în viața de familie. Eu am depus plângere împotriva soțului meu pentru hărțuire amenințare, șantaj, violențe. Am sesizat DGASPC pentru abuz emoțional împotriva fiicei mele minore Thais. Am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, am sesizat forurile internaționale pentru combaterea discriminării”, a declarat Diana Șoșoacă pentru Bună Ziua Iași.

Silvestru Șoșoacă, bărbatul despre care acum doi ani de zile Diana Șoșoacă spunea că îi este sprijin absolut în tot ce face și că o iubește necondiționat, face dezvăluiri picante din viața lor intimă. Silvestru Șoșoacă spune că soția sa își terorizează vecinii cu țipete.

„Nu au fost agresiuni fizice dar verbale au fost, de decibelii erau până la tavan. Vecinii nu s-au văitat, le era tuturor frică de ea. Nu mi-a fost frică de ea, dar e imposibil să mai convieţuiesc cu ea. Mă jignea, inclusiv în public. De multe ori, dacă replicam şi eu ieşea balamucul public şi ne făceam de ruşine. Aşa că eu trebuia să tac. Eram mai înţelept un pic, ea – mai vulcanică.”, explică Silvestru Şoşoacă.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *