Deschiderea anului universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”: Sunt înmatriculați peste 300 de studenți militari
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează luni, 30 septembrie, începând cu ora 09.00, festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025. Activitatea se va desfășura pe platoul mare din incinta instituției de învățământ.
În anul universitar 2024-2025, la programele de studii de licență de la cele două facultăți ale Academiei Navale sunt înmatriculați 331 de studenți militari, dintre care 82 în anul I, și 760 de studenți civili, 224 fiind în anul I de studiu. În ceea ce privește programele de masterat, în anul universitar 2024-2025, vor urma cursurile 450 de studenți, iar 230 dintre aceștia sunt înmatriculați în anul I. De asemenea, în primul semestru al noului an universitar, alături de studenții români, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” vor studia și 42 de studenți militari și civili de la universități partenere din Austria, Bulgaria, Georgia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia și Republica Moldova, în timp ce 70 de studenți înmatriculați la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” vor studia în primul semestru al acestui an universitar în Austria, Bulgaria, Georgia, Germania, Italia, Lituania, Muntenegru și Polonia, în cadrul unor programe ERSMUS+.