Deputatul Rizea, despre inițiativa REPER de legalizare a posesiei de cannabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame: „Nu vrem ca tinerii să devină infractori. Vrem să prevenim, ajutăm și educăm! – VIDEO

|
rizea

Deputații REPER Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu și Daniel Toda au depus o inițiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame. Propunerea legislativă prevede înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) și înlocuirea acestora cu sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1000 și 3000 de lei, pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal.

Potrivit inițiatoriloir, această inițiativă este prima de acest fel din istoria României și urmărește alinierea legislației antidrog românești cu cea a partenerilor internaționali precum Italia,, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica Drogurilor (GCDP) și cu direcțiile susținute de experții Organizației Națiunilor Unite (ONU) și cei ai Consorțiului Internațional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC). De asemenea, inițiatorii propun ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanțarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.

În calitate de inițiator, deputatul constănțean Cristina Rizea a motivat în plen necesitatea actului normativ:

„Nu vrem ca tinerii să devină infractori. Vrem să prevenim, ajutăm și educăm!”, a transmis deputatul Rizea:

ARVE

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *