Deputații Lungoci și Țuțuianu (PSD) susțin supravegherea video în școli și grădinițe. „Sunt obligate să ofere părinților acces la camere” – DOCUMENTE

Un proiect de OUG prevede că supravegherea permanentă a elevilor și profesori în sălile de clase prin camere audio-video instalate la decizia conducerii școlilor se va putea face cu „acordul majoritar” al părinților și consultarea și informarea profesorilor. De asemenea, înregistrările nu se vor folosi pentru evaluarea profesorilor sau în soluționarea contestațiilor privind evaluarea elevilor la orele de curs. Proiectul prevede că școlile vor avea anumite obligații, printre care și de a desemna un responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.
În Parlament, însă, a apărut Propunerea legislativă pentru „modificarea art.66 din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023”, unde reglementările sunt mult mai clare. Astfel, propunerea inițiată de parlamentarii PSD, printre care și deputații constănțeni Marius Horia Țuțuianu și Lucian Lungoci, aduce mai multe clarificări, în special în ceea ce îi privește pe părinți, care vor avea acces neîngrădit la camerele video. Propunerea din Parlament vine pe fondul creșterii alarmante a fenomenului de agresivitate și violență din școli:
Propunerea legislativă pentru „modificarea art.66 din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023” a fost respinsă însă de Senat pe 21 mai a.c., iar în prezent se află în circuitul Camerei Deputaților, pentru votul final.