Demisionarul Glugă de la IPJ Constanța nu pleacă din MAI și nu iese la pensie

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Adrian Glugă, a afirmat că a solicitat eliberarea din funcţie pentru a se pune la dispoziţia celor care fac verificări legate de accidentul de la 2 Mai și a menţionat că nu iese la pensie şi va rămâne angajat în MAI, potrivit news.ro. Adrian Glugă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne.

Cred că este momentul la care pot să fac o clarificare. Mi-am solicitat eliberarea din funcţie tocmai pentru a mă pune la dispoziţia eşaloanele superioare, care au verificat şi vor verifica în continuare toate aspectele legate de incidentul de la Vama Veche-2 Mai. După eliberarea din funcţie, am fost pus la dispoziţie şi precizez că nu am solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne. Cred că este important să subliniez acest lucru”, a declarat Glugă.

Întrebat dacă doreşte să iasă la pensie, fostul şef al IPJ Constanţa a răspuns: „Nu, în niciun caz”.

El a precizat ce va face în continuare: „Voi rămâne în cadrul IPJ. Conform legilor în vigoare vor fi stabilite anumite sarcini pentru persoana mea”, a adăugat Adrian Glugă.

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunţat luni că una dintre concluziile Corpului de Control privind accidentul de la 2 Mai vizează cercetarea prealabilă faţă de inspectorul şef al Poliţiei Judeţene Constanţa, Adrian Glugă.

Şeful Poliţiei Române recunoaște greșelile subordonaților

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat ,marţi, la Constanţa, că accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit după ce au fost loviţi cu maşina de un şofer aflat sub influenţa drogurilor, putea fi evitat, el considerând au fost făcute mai multe „erori impardonabile” în acest caz. Benone Matei a fost prezent la Constanţa odată cu numirea noului şef al IPJ Constanţa, Mădălina Vlangăr. El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă accidentul de la 2 Mai putea fi evitat dacă nu erau mai multe nereguli.

100% accidentul putea fi evitat”, a afirmat şeful Poliţiei Române. Întrebat şi dacă s-a intervenit pentru ca tânărul care a făcut accidentul să fie lăsat în pace de poliţişti, Benone Matei a răspuns: „Este exclus”.

Şeful Poliţiei Române a completat că în cazul accidentului de la 2 Mai au fost mai multe erori impardonabile.

Vă rog să-mi permiteţi că această cercetare prealabilă să se facă cu maxim echilibru şi cu celeritate. Este evident că au fost o serie de sincope aici. Din nefericire, a fost o serie de erori impardonabile. Asta încercăm noi să facem în acest proiect, să eliminăm cu orice preţ eroarea umană, prin automatizarea fluxului de informaţii, prin multe alte sisteme care să ne permită să reacţionăm integrat şi să evităm ca un singur agent sau un singur lucrător să ia decizii capitale pe situaţii complicate”, a explicat şeful Poliţiei Române.

El a adăugat că în cazurile de omor şi de violenţă extremă reacţia poliţiştilor constănţeni a fost una foarte bună.

Din perspectiva situaţiei operative, este o situaţie operativă complicată, dar am reuşit până acum să obţinem maxim de eficienţă. Ştiţi foarte bine, şi în cazurile de omor şi în cazurile de violenţă extremă reacţia sistemului şi reacţia poliţiştilor constănţeni a fost foarte bună”, a mai transmis Benone Matei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *