Delegație de la Universitatea „Ovidius”, în Franța, la o conferință dedicată mobilităților Erasmus+

eaie

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) participă, în perioada 17-20 septembrie 2024, la cea de-a XXXIV-a ediție a conferinței anuale organizate de European Association for International Education (EAIE), ce are loc la Toulouse, în Franța. Delegația UOC este compusă din prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță, prorector – Strategia de internaționalizare, rețele universitare și relația cu instituțiile europene, prof. univ. dr. Cristina Duhnea, coordonator instituțional Erasmus Plus, și Bianca-Emilia Anghel, secretar Serviciul Erasmus Plus.

UOC

Conferința din acest an reunește peste 7.000 de participanți din întreaga lume, oferindu- ne oportunitatea de a lua parte la o serie de sesiuni tematice și activități de networking pentru dezvoltarea colaborărilor în domeniile educației și cercetării”, precizează prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță.

„Printre rezultatele vizate, ca urmare a dialogurilor productive purtate cu partenerii noștri, se numără încheierea de noi acorduri inter-instituționale pentru efectuarea mobilităților Erasmus Plus, precum și depunerea unor proiecte împreună cu aceștia”, declară prof. univ. dr. Cristina Duhnea.

Participarea în cadrul conferinței EAIE face parte din activitățile proiectului „Noi dimensiuni ale extinderii strategiei de internaționalizare în vederea creșterii vizibilității Universității Ovidius din Constanța la nivel internațional” (NODENS), cod CNFIS-FDI-2024- F-0473, are o valoare totală de 428.000 lei și este unul dintre proiectele UOC finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *