Deficit GRAV de personal, în toate sectoarele din Sănătate! Bourceanu (PNL): „Trebuie crescut numărul locurilor la admitere în învățământul medical. La Constanța – DUBLAT!”

Dr. Mihai Grecu, şeful UPU SMURD Timiş afirmă că există deficit de medici de urgenţă la Spitalul Judeţean Timişoara, în proporţie de 30, 35 %. Medicul spune că ultimul referat pe care l-a făcut avea în vedere cel puţin încă 3 medici şi 6 asistente. Situaţia lipsei medicilor de urgenţă este una cronică în sistem, susţine Mihai Grecu, iar unul dintre factorii din cauza căruia sunt mai puţini specialişti în acest domeniu este epuizarea fizică şi psihică pe care o presupune această meserie. Medicina de urgenţă este o specialitate grea, subliniază el. Conform estimărilor preşedintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, necesarul de urgentişti se situează între 300 şi 500 doar pentru spitale, fără a lua în calcul serviciile de ambulanţă.

Situaţia în medicina de urgenţă oarecum nu este atât de dramatică faţă de alte domenii. La ora actuală avem 1112 medici de urgenţă, dar pe lângă ei mai avem medici de familie care au trecut printr-un modul de competenţă care le dă posibilitatea să facă asistenţă pe salvare, este un modul de asistenţă prespitalicească, şi de asemenea mai avem medici de familie care au încă un modul în plus numit modul de asistenţă spitalicească. Peste 50 la sută dintre medicii de urgenţă sunt concentraţi în zonele universitare. Sunt judeţe cu un număr redus de medici. Dar activitatea lor e oarecum compensată cu ajutorul medicilor de familie. Există o idee destul de bună, fluxul de lucru, clasificarea pe cod verde, galben, roşu. Codul roşu este urgenţă majoră şi necesită obligatoriu intervenţia medicului urgentist. Codul galben şi verde înseamnă urgenţă mai puţin urgenţă…şi acolo se poate apela la medicul de familie cu competenţă. (…) Cred ca ar mai fi nevoie de încă 300 până la 500 de urgentişti ca să acopere deficitul doar în unităţile de primiri urgenţe şi în compartimentele de primiri urgenţe din spitale, fără să luăm în calcul necesităţile din serviciile de ambulanţă”, a spus Coriu. 

În acest context, spre deosebire de anii din urmă, nu putem vorbi de problema salarizării, acest aspect fiind… rezolvat. Sunt însă alte probleme în sistem: gradul de încărcare a acestor medici, suprasolicitarea lor sau faptul că nu mai vine nimeni în locul celor plecați – să zicem – în străinătate sau nu mai profesează. Potrivit senatorului constănțean liberal, Septimiu Bourceanu, o primă soluție ar fi creșterea – dublarea preferabil, inclusiv la Constanța – a numărului de locuri disponibile în facultăți. De la urgentiști la medici de familie și de la diabetologi la chirurgi, deficitul este enorm. Parlamentarul constănțean ne-a subliniat faptul că situația este, în realitate, mult mai gravă decât cea reclamată de Colegiul Medicilor:

Situația este mai gravă! Avem nevoie nu doar de urgentiști ci și de cardiologi, radiologi și alte specialități medicale. Soluția, din punctul neu de vedere, este ca Ministerul Sănătății să se așeze la masă cu Facultățile de Medicină și cu Academia Medicală și să crească numărul locurilor la admitere în învățământul medical”, a spus senatorul Bourceanu, pentru TOMIS NEWS.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *