Daea (Agricultură), panicat în fața lui Ciucă: „Să nu mă lăsați singur, că sunt multe puști pe mine!” – VIDEO

ciuca daea

Problema fermierilor din România care se plâng că sunt falimentați de cerealele importate din Ucraina a ajuns subiect fierbinte în Guvern. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că guvernul s-a mișcat extrem de repede cu suplinirea sumelor alocate pentru fermierii afectați! Nici pe linia de front nu se acționează așa repede, a punctat Daea.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că pe ordinea de zi se află lo hotărâre de guvern prin care se asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la CE şi 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. El a arătat că la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA. Premierul Nicolae Ciucă a arătat că un subiect pe agenda Guvernului este cel legat de soluţionarea problemelor fermierilor şi a procesatorilor din industria alimentară.

„Au avut loc o serie întreagă de demersuri atât în ceea ce priveşte dialogul nostru cu Comisia Europeană cât şi cu partea ucraineană, ministrul Daea a avut un dialog permanent, fiecare dintre aceste subiecte au fost abordate astfel încât să găsim acele soluţii prin care fermierii români să nu fie afectaţi şi să continuăm sprijinul pentru Ucraina, care are nevoie de ajutorul din partea vecinilor, comunităţii internaţioanale. Ieri am primit răspuns la scrisoarea transmisă doamnei preşedinte a Comisiei Europene. Este vorba despre măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisie, astfel încât să putem să avem un mod de acţiune coordonat, unitar şi solidar. Scrisoarea confirmă alocarea unui al doilea pachet de sprijin de aproximativ 100 de milioane de euro pentru fermieri afectaţi de importurile de produse agricole din Ucraina. (..) În baza acelor discuţii de ieri şi a răspunsului formulat în scrisoarea de la doamna preşedinte, au fost de asemenea o serie de măsuri anunţate, inclusiv măsuri de salvgardare pe patru produse agricole, grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă şi de asemenea au fost anunţate măsuri care pot fi luate la nivelul Comisiei, în urma unei analize şi investigaţii, conform procedurii, în perioada imediat următoare”, a spus şeful Executivului.

„Toate actele normative pe care le-ați solicitat sunt realizate. De la jumătatea lunii mai se transmit sumele pe care le așteaptă crescătorii de vaci cu lapte urmând ca în semestrul 2 să facem restul de plăți, urmând să ajungem la 44 de milioane. Am pus în mișcare toate mecanismele posibile privind scoaterea de sub disconfortul financiar generat de importul de cereale din Ucraina. Am deschis sertare ale dialogului cu Comisia Europeană. Aici nu poți să te joci, fiindcă măsurile pot aduce prejudicii țării. Mi-am ridicat fermierii în cap, spunându-mi-se că dacă în Polonia se pot bloca cerealele ucrainene cu un ordin de ministru la noi de ce nu se poate.(….) În condițiile în care porțile de intrare ale celor patru state au fost închise, mă aștept ca tot traficul să fie prin România, așa că am impus verificări în vămi”, a spus ministrul Daea, care l-a atenționat pe Ciucă să îi fie aliat: „Să nu mă lăsați singur, că sunt multe puști pe mine!”

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii, Petre Daea, au anunțat joi un plan prin care prețul laptelui ar putea să scadă în următoarele luni. Declarațiile au fost făcute înainte de ședința de Guvern.

„Dacă laptele pleacă la 2 lei, cum ajunge la 10 lei? (…) Am ajuns la concluzia că nu-i prea bine”, a spus ministrul Agriculturii înainte de ședința de Guvern. „În urma discuțiilor pe care autoritățile le-au avut cu fermierii și comercianții s-a convenit că reducerea prețului laptelui să se facă în baza unui plan agreat de toate părțile implicate. Conform planului, procesatorii ar putea reduce prețul cu 10%, iar comercianții vor face aceeași reducere”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

Mecanismul ar trebui să intre în vigoare la 1 mai și va funcționa șase luni. În paralel, experții vor lucra la realizarea unei strategii pe termen lung. Un grup de lucru din care vor face parte fermieri și procesatori se va înființa la Ministerul Agriculturii, a precizat Daea.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu