Cupșa și Murad (AUR) au descins la Primăria Constanța: „Avem informații sigure că vor încerca să intimideze oamenii, să vină cât mai puțini la vot” – VIDEO

cupsa murad

Ovidiu Cupșa și Mohammad Murad, alături de membri și simpatizanți, au organizat astăzi o conferință de presă în fața Primăriei municipiului, pe fondul tensiunilor privind urnele cu perete despărțitor din oraș. Astfel, un alt prilej pentru ca cei doi să se dezlănțuie pe primarul Vergil Chițac:

„S-a încercat o deturnare, legea prevede clar că este nevoie de cinci urne! Primul motiv pentru care credem că Primăria a făcut asta este că se anunță un număr mare de votanți față de 2020 și se încearcă demobilizarea lor. Ar fi fost cozi la secțiile de votare. A doua intenție, aceea de a induce în eroare alegătorii, pentru că atunci când nu ai urnele separate aceștia pot fi duși în eroare și se pot face confuzii voite sau nevoite. Fac apel la reprezentanții tuturor partidelor din secțiile să nu își riște penal sau în altă formă viitorul pentru că viața continuă și după seara de mâine, din 10 iunie trăim tot în acest oraș și e bine să nu aibă tinichele de gât. Vreau să mulțumesc tuturor reprezentanților partidelor care au făcut o campanie civilizată. Dacă a stricat cineva campania, poate că am fost noi, candidații. Nu au fost incidente majore, cred că a fost prima campanie electorală fără conflicte majore între susținătorii partidelor. Le mulțumesc constănțenilor care au dat dovadă de atitudine civilizată. Candidații nu au fost bruscați, nu au fost incidente”, a spus Cupșa.

murad 1

La rândul său, Mohammad Murad a arătat faptul că „e foarte mare diferența dintre abordarea noastră și cea a lor”:

„Acest circ, scandal, făcut de cei care le convine, a început cu ideea de comasare. AUR a procedat conform legii, am constatat această comasare, nu am câștigat dar am respectat hotărârea. Acum se încearcă fel și fel de chestii, acum e doar începutul. Avem informații sigure că vor încerca să vină cât mai puțini oameni la vot. Cu o prezență mare e clar că nu se mai doresc PSD – PNL. Noi vizăm primar al constănțenilor și un CJ al constănțenilor, e foarte mare diferența dintre abordarea noastră și cea a lor. Încercăm să oprim acest circ de 34 de ani. În fiecare zi ne acuză pe noi, dar totul pleacă de la ei. Ieri, domnul președinte Simion a intrat în greva foamei. Nu era nevoie cu trei zile înainte de alegeri… nu a avut nici un efect. Noi respectăm legea, nu cum au făcut ei de 34 de ani. Nici o problemă nu a fost timp de două luni, a fost o abordare civilizată, pe proiecte, prea civilizat pentru cei lipsiți de viziune și de interesul de a dezvolta județul, au un singur interes să își dezvolte buzunarele lor. (…) Legea nu se aplică egal asupra tuturor, cu toate astea o să câștigăm, e nevoie de o schimbare, e nevoie de altă abordare. Constănțenii au ajuns la concluzia să ne dea nouă o șansă, prin urmare – dacă vor să schimbe ceva în viața lor – îi invit să vină la vot!”, a spus Murad:

ARVE

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *