Cum trăiesc românii din Italia: Vorbesc cu propriii copii în italiană, le dau nume italiene

Italia a fost, pentru mulți români, țara de destinație preferată, mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007. S-a vorbit, la un moment dat, de o prezență extrem de numeroasă a migranților români în Peninsulă, vehiculându-se și cohorte impresionante, de aproximativ 2 milioane de compatrioți plecați pentru o anumită perioadă în Italia, transmite stiripesurse.ro. Acum, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică din Italia, 1.083.771 de români trăiesc în Italia, adică 21,5% dintre străinii din țară, în creștere cu 0,7% față de anul precedent. Un procent semnificativ, care influențează atât evoluția societății italiene, cât și pe cea din țara de origine. Aproape 60% dintre românii care s-au înregistrat la recensământul din Italia sunt de sex feminin, mai precis 616.516 persoane.

Numărul mare de români stabiliți în Italia a necesitat o reacție și din partea Bisericii Ortodoxe Române, care decis, prin Sfântul Sinod, la 21 iunie 2007, ca urmare a propunerii adunării generale a Vicariatului Italiei întrunite în 8 mai la Gavedo, înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei este organizată, la ora actuală, în 24 protopopiate, numărând aproape 300 de parohii. Una dintre acestea este și Parohia Bologna Vest, din regiunea Emilia-Romagna, regiune în care sunt rezidenți aproape 100.000 de români (mai exact, 95.248), în creștere cu aproape un procent față de anul precedent. La Parohia Bologna Vest l-am găsit pe părintele Trandafir Vid, care a lăsat Sălajul natal pentru a face pastorație și peste hotare. Cu binecuvântarea Preasfințitului Atanasie de Bogdania, părintele Vid a făcut ascultare și a prezentat parohia în care slujește și modul în care comunitatea română din Bologna își desfășoară viața religioasă într-un mediu catolic.

Românii care ajung în Bologna vin cu gândul să facă bani, iar apoi să se întoarcă în țară. Dar, din nefericire, ajung să rămână definitiv în Italia. În Biserica din Bologna Vest, tricolorul românesc este la loc de cinste. Însă, printre icoanele ortodoxe, efectele de cult catolice sunt și ele prezente, neputând fi înlăturate, conform contractului cu curia catolică.

Reporter: Părinte Trandafir Vid, iată-ne într-o duminică (n.r. 5 februarie) în care biserica în care slujiți i-a primit, din nou, pe românii iubitori de Hristos. Vorbiți-ne, pentru început, despre cine sunt cei care participă la slujbele de aici?

Părintele Trandafir Vid: A fost o duminică de iarnă în care prezența este mai mică decât în restul anului. Au fost aproape 100 de persoane. Cel mai mic a fost cel pe care l-am botezat ieri (n.r. 4 februarie), un copil de o lună și jumătate. Cei mai în vârstă sunt bunicii care vin să își crească nepoții, dar ei vin și pleacă. Cei mai în vârstă și care locuiesc aici sunt în jurul vârstei de 60 de ani, dar media celor care vin la Sfânta Liturghie este de vreo 40 de ani.

Aici, la Bologna, nu pot să spun că lucrurile stau ca în țară, că predomină femeile. Aici, familiile vin împreună la slujbă, nu se întâmplă ca acasă. Vin la biserică, apoi merg la restaurant sau la cumpărături împreună. Așadar, avem o împărțire aproape perfectă între bărbați și femei în ceea ce privește prezența la sfintele slujbe.

Reporter: Din ce zone ale României sunt cei care vin la Sfânta Liturghie?

Părintele Trandafir Vid: Se păstrează proporția rezidenților din Bologna. Majoritatea rezidenților din Bologna sunt din partea de sud a țării, din județele Gorj, Dolj, Olt, dar și din București și Constanța. Însă, majoritari în parohie sunt cei din județele Moldovei. Apoi, cei din Oltenia. Ardelenii sunt minoritari, pentru că și între rezidenți sunt minoritari. Ei sunt majoritari la Imola, o zona agricolă, ei lucrează acolo.

Reporter: Părinte, reușesc românii care vin în Bologna să profeseze în specializările pe care le au sau nu au reușit să se impună?

Părintele Trandafir Vid: Nu reușesc să se impună în domeniul pe care l-au studiat pentru că este un proces foarte lung, cel de recunoaștere a studiilor. În Italia, sunt foarte mulți străini. Aproape 25% din populația din Emilia Romagna sunt străini. Procesul de recunoaștere a studiilor este anevoios. Românii noștri își depun dosarele și așteaptă să le fie echivalate studiile. Dar, cei mai mulți vin de scurtă durată. Puțini sunt cei care vin să rămână pentru totdeauna. Majoritatea nu au studii superioare. Cei mai mulți lucrează în industrie, în construcții și badante. Vin să lucreze 1-2 ani și să plece acasă.

Vă dau un exemplu, cazul unei economiste, care a fost directoare la o firmă, iar aici lucrează ce reușește. A venit pentru o perioadă scurtă, acum este casieră.

Persoanele care fac astfel de compromisuri nu își echivalează studiile și nu rămân aici. Rămân cei care primesc o satisfacție economică, de exemplu cei care lucrează în fabrică. Câștigă repede, mai mult decât acasă, iar gândul de acasă se schimbă, rămân pentru o perioadă mai lungă.

Reporter: Presa din Italia abundă, uneori, de informații despre problemele pe care le fac românii. Care este realitatea pe care o resimțiți dumneavoastră?

Părintele Trandafir Vid: Este un mit care trebuie să fie demontat. Românii nu fac probleme. Cândva, lupa comunității italiene era așezată asupra românilor pentru că mulți au fost deranjați de prezența străinilor. Nu este comod ca, într-o perioadă scurtă, de 20 de ani, să te trezești cu un sfert dintre vecini de altă naționalitate. Până acum 10 ani, lupa era pe români. Atunci, orice ilegalități apăreau erau legate de români și erau mediatizate. Lucrurile s-au schimbat, mai ales din cauza migrației din nordul Africii. Românii nu pot fi considerați ca o comunitate care crează probleme. Sunt și italieni care crează probleme.

Reporter: Ce relație aveți cu autoritățile?

Părintele Trandafir Vid: Cu cei din Bologna colaborăm foarte bine, primim sprijin de la cu poliția de cartier, cea municipală. La Paști, apelăm la ei ca să supravegheze, pentru că vin peste 1.000 de oameni și sute de mașini. Vin să supravegheze să nu se întâmple ceva deosebit, dar nu sunt porniți să dea amenzi, sunt foarte deschiși.

Reporter: Se ajută românii din Bologna între ei?

Părintele Trandafir Vid: Da, se ajută foarte, foarte mult. Ne cunoaștem între noi, parohia există de 10 ani. Avem, în registrele parohiei, 600 de persoane, cei care și-au exprimat liber deschis dorința de a fi înscriși. Sunt și alții care vin la biserică, o dată pe lună. Se ajută între ei, se cunosc, dar nu avem șomaj, nu avem probleme de muncă, așa cum erau acum 10 ani, când mai veneau și cereau bani sau îi ajutam cu mâncare. Oamenii se cunosc între ei, dacă e nevoie de ajutor găsesc soluții.

Reporter: Părinte, cum e să fii preot în străinătate?

Părintele Trandafir Vid: Este o pastorație atipică. Am fost preot acasă 16 ani și, în afară de cult și de dogmă, nimic nu seamănă cu ce e acasă. Provocările pastorale sunt cu totul altele. Lucrăm cu persoane care vin din toate colțurile țării. Am botezat, acum, un copil din Transnistria. Avem sârbi, ucraineni, care înainte mergeau la biserica rusă, dar, de când cu războiul, vin la noi. Acesta e un aspect care schimbă realitatea de acasă. Ortodoxia ne unește pe toți.

Delicată e dinamica unei parohii. Nu poți să spui că avem o parohie înființată acum 5 ani, 10 ani, 15 ani. Lucrurile sunt în dinamică. Ajungem la realitatea deosebită ca, din 3 în 3 ani, să te trezești cu o altă comunitate în biserică. Unii pleacă, alții vin, uneori ai impresia că ai păstorit 4 parohii.

Cealaltă situație este cea a infrastructurii. E greu să ai propriul lăcaș de slujire. Noi avem un caz fericit, am avut o legătură cu curia catolică, ne-au sprjinit. În Emilia-Romagna, lucrurile sunt fericite. Nu avem de ce să ne plângem. Majoritatea preoților slujesc în biserici catolice și au contract.

Reporter: Situația demografică este, cel puțin în România, deosebită. Conform celui mai recent recensământ, am pierdut un milion de persoane. Tot mai puțini români procreează, tot mai puțini se căsătoresc, iar cei care își botează copiii sunt și ei în scădere. Care este situația în parohia sfinției voastre?

Părintele Trandafir Vid: Numărul botezurilor este în scădere, deși nu îmi explic, în condițiile în care comunitatea este în creștere. Am avut, în anii trecuți, 80 de botezuri, anul trecut au fost sub 40. Este un trend de descreștere, nu îmi dau seama cărui fapt i se datorează.

Cununiile sunt în creștere. Dacă înainte erau 2-3 pe an, acum avem 10 cununii pe an. Probabil că lumea nu se mai întoarce în România pentru a face cununii acasă. În anii trecuți, ei mergeau acasă să facă cununiile, acolo sunt familiile, prietenii, rudeniile. Acum, lucrurile s-au schimbat, și-au făcut prieteni aici, au relații aici și preferă să facă aici.

Reporter: Ce nume preferă românii care își botează copiii în Italia, pe cele românești sau pe cele de sorginte italiană?

Părintele Trandafir Vid: Din păcate, majoritatea românilor care își botează copiii le pun nume italian. Eu am încercat, în catehezele pe care le facem, să le explic că e frumos să le pună nume românesc. Este ciudat să te cheme Pop Giovanni, Popescu Francesco sau altfel. Mai ales când există corespondent. Și, decât să renunțe la numele italian, le pun și un nume român, ceea ce face și mai ciudată vecinătatea numelor.

Cred că explicația pentru aceste alegeri vine dintr-o stigmatizare pe care o resimt la nivelul societății italiene, m-am gândit eu. Părinții se gândesc la faptul că copiii se vor fi duce la școală, vor trebui să se integreze în societatea italiană, vor avea contact cu societatea și există riscul să fie altfel priviți. Mai există și o cutumă a societății italiene de a-ți ”italieniza” numele: dacă te cheamă Vasile îți zic Basile, dacă te cheamă Mihai îți zic Michele.

Mi-e teamă că tinerii care vin din România vin cu un sentiment de supărare care se transformă în frustrare și inferioritate și o grabă de a se integra în comunitatea italiană și apelează la astfel de camuflaje care nu îi ajută cu nimic. Văd părinți care vorbesc cu copiii în italiană, o italiană stâlcită. Din păcate, majoritatea părinților români vorbesc cu copiii lor în italiană. E dureros că acest dialog deschis în italiană denotă o tendință de camuflare a realității. Ei vorbesc o italiană stâlcită, dar sunt și mulți refuză să vorbească în italiană acasă. Sunt mulți care nu mai vorbesc limba română și trebuie să vorbim în italiană.

Reporter: Ce activități desfășurați la nivelul parohiei, altele decât cele, desigur, religioase?

Părintele Trandafir Vid: E o binecuvântare în Episcopia Italiei, care e bine organizată și asta se datorează Preasfințitului Siluan și episcopului vicar, Atanasie, care se implica și înainte. Nu cred că sunt multe eparhii acasă care să aibă o structură atât de bine organizată ca a noastră. Avem sectoare, departamente cu multe activități cu tinerii. Avem, de exemplu, Festivalul portului popular, Festivalul de colinde, Festivalul ”Dor de Eminescu”, Festivalul de creație literară ”Slovă românească”.

Avem activi, în școala parohială, aproape 40 de copii, toți participă la evenimentele noastre. Pentru românii maturi, avem Festivalul portului popular.

Reporter: Sfânta Euharistie rămâne o Sfântă Taină sau o necunoscută pentru românii de aici? În țară, pare-se că tot mai puțini români se împărtășesc.

Părintele Trandafir Vid: Copiii se împărtășesc foarte mulți, în fiecare duminică. Așa cum știți, la împărtășirea adulților, lucrurile sunt delicate în ortodoxie. Avem o reținere a oamenilor de a se împărtăși foarte des. Le spunem să se împărtășească cu o pregătire oarecare. Am ajuns la situația să avem mulți oameni care se spovedesc și se împărtășesc, iar asta ține și de legătura cu duhovnicul. Fenomenul din țară nu se replică și aici. Lumea se împărtășește. Nu avem liturghie fără ca oamenii să nu se împărtășească. Absolut toți, în perioada postului, se împărtășesc dintre cei care vin la biserică.

Reporter: Care este relația cu credincioșii din parohie? Au grijă de ”păstorul” lor?

Părintele Trandafir Vid: Comunitatea ne ajută nemeritate de mult. Soția mea este aici, unde predă. Băiatul cel mare s-a întors în România, este student la medicină, la Cluj-Napoca, în timp ce cel mic studiază informatica la Bologna. Comunitatea parohială ne vede ca pe un reper, un colț de România. Mi s-a întâmplat să slujesc și în parc, înainte de a avea această biserică primită de la curia catolică.

Românii și-au dat seama că trebuie să stea lângă preot, mă susțin și mă simt într-o situație delicată, își pun multă nădejde în mine, stau legați ca de un colac în larg, de teama de a nu se îneca.