Cum era să fie vândută de un escroc, în 1937, statuia lui Ovidiu din Constanța

Un ziar din vara anului 1937 aducea la cunoştinţa publicului larg figura unui escroc celebru în epocă, Ştefan zis Fani Frangopol, de loc din Constanţa, dar care îşi desfăşurase „activitatea” în mai toată ţara. Unele din isprăvile sale au provocat uimire la acea vreme şi credem că şi acum este interesant de văzut cum se puteau influenţa şi păcăli oamenii de cei cu talent în această ramură infracţională. Redăm astfel şi cititorilor de astăzi o parte din relatarea corespondentului de la Constanţa al ziarului „Universul”:
„De câtva timp îşi făcuse apariţia în oraşul nostru cunoscutul escroc Fani Frangopol, erou al câtorva <<afaceri>> care, prin ingeniozitatea lor, îl situează pe primul plan al celor care n-au găsit altă posibilitate de a face faţă vieţii, decât înşelând naivitatea unor paşnici cetăţeni. Cunoscut în întreaga ţară, Fani Frangopol şi-a întins câmpul de operaţii nu numai la Constanţa, de unde este de fel, dar a dat lovituri de o îndrăzneală uimitoare în mai toate oraşele din România. Plecat de câţiva ani din Constanţa, unde nu-şi mai putea face meseria, deoarece era cunoscut de toată lumea, el a revenit anul acesta, proapăt ieşit din închisoare şi cu un nou plan de… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


