Crușoveanu (PNL) susține proiectul care limitează cumulul de contracte de muncă și protejează timpul de odihnă al salariaților – DOCUMENT

crusoveanu

Un proiect legislativ depus în Parlament, susținut de deputatul PNL de Constanța Marian Crușoveanu, propune reglementarea strictă a duratei maxime a timpului de muncă pentru salariații care au mai multe contracte individuale de muncă. Inițiativa, fundamentată pe practica europeană, urmărește protejarea sănătății angajaților, creșterea eficienței la locul de muncă și responsabilizarea angajatorilor.

Durata timpului de lucru reprezintă un element fundamental al relațiilor de muncă și o componentă esențială a drepturilor salariaților. În expunerea de motive a proiectului de lege susținut de deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu, se arată că reglementarea clară a timpului de muncă este crucială nu doar pentru organizarea eficientă a activităților economice, ci și pentru protecția sănătății, siguranței și bunăstării angajaților.Documentul subliniază că, în contextul unei societăți în continuă schimbare, în care ritmul de lucru și exigențele profesionale cresc constant, este necesar un echilibru între nevoile economice ale angajatorilor și dreptul salariaților la un trai demn și sănătos. Repausul zilnic și săptămânal este definit ca element esențial pentru prevenirea efectelor negative ale muncii asupra sănătății și pentru menținerea unei performanțe profesionale sustenabile:

Proiectul pornește de la prevederile Directivei europene 2003/88/CE, care stabilește, printre altele, o durată medie maximă a timpului de lucru de 48 de ore pe săptămână. Totodată, este invocată și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care garantează dreptul la condiții de muncă sigure și sănătoase.Un studiu realizat de Direcția de studii și documentare legislativă din Camera Deputaților – „Reglementarea duratei maxime a timpului de lucru, a repausului și a cumulului de contracte de muncă în statele membre ale Uniunii Europene” – arată că toate statele UE au reglementări privind durata maximă a programului de lucru și repausul zilnic și săptămânal, însă nu toate au o legislație specifică privind cumulul de contracte de muncă. Studiul analizează situația din 10 țări, între care Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania, Suedia și Țările de Jos. În Austria, de exemplu, legea prevede că, în cazul în care salariatul are mai mulți angajatori, contractele de muncă individuale cumulate nu pot depăși durata maximă legală – 12 ore zilnic și 60 de ore săptămânal, cu anumite excepții. În Italia, legislația permite activități la un alt loc de muncă, dar impune limite clare pentru respectarea timpului maxim de lucru. Alte state, precum Polonia, Spania sau Suedia, permit cumulul de contracte, dar condiționează acest lucru de respectarea repausului și a clauzelor de neconcurență și confidențialitate.

În România, Codul muncii reglementează durata normală și maximă a timpului de lucru, precum și repausul zilnic și săptămânal. Totuși, în contextul actual al pieței muncii, un salariat poate încheia simultan mai multe contracte individuale de muncă, iar în lipsa unor prevederi clare privind cumulul, există riscul depășirii necontrolate a duratei rezonabile a timpului de lucru și al suprapunerii programelor.Proiectul susținut de Marian Crușoveanu vizează tocmai această zonă: stabilirea unei durate maxime zilnice a timpului de muncă pentru salariații care au mai multe contracte, inclusiv în cazul celor care lucrează pentru instituții și autorități publice, indiferent de sistemul de finanțare sau de subordonare. Inițiatorii argumentează că, în sectorul public, statul are un rol direct în protecția drepturilor angajaților, dar și în garantarea unei administrații eficiente, ceea ce face necesară o reglementare clară a timpului de lucru.

Proiectul introduce și obligații suplimentare pentru angajatori. Aceștia vor trebui să solicite salariatului o declarație pe proprie răspundere privind existența altor contracte de muncă și durata timpului de lucru aferent fiecăruia. De asemenea, angajatorii vor fi obligați să verifice situația salariatului în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL/REGES – online), pentru a se asigura că nu sunt depășite limitele legale.În plus, Inspecția Muncii va avea rolul de a controla respectarea duratei maxime a timpului de lucru și de a administra un mecanism automat de alertă în REVISAL/REGES – online, care să semnaleze depășirea acestei durate ca urmare a cumulului de contracte individuale de muncă.

Potrivit expunerii de motive, beneficiile noii reglementări sunt multiple: reducerea riscului de oboseală cronică, scăderea absenteismului, creșterea eficienței și productivității muncii, responsabilizarea angajatorilor, prevenirea abuzurilor și stimularea unui mediu de lucru echitabil și competitiv. Totodată, se urmărește o impozitare corectă a veniturilor și reducerea cheltuielilor publice asociate efectelor negative ale suprasolicitării la muncă.Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu își asumă public susținerea acestui proiect, pe care îl prezintă drept un pas necesar pentru alinierea României la bunele practici europene și pentru protejarea reală a salariaților care lucrează în mai multe locuri. Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlamentul României, unde inițiatorii mizează pe un consens larg în jurul ideii că sănătatea și siguranța angajaților trebuie să primeze în fața oricăror interese economice pe termen scurt.

Proiectul a fost adoptat pe 20 octombrie a.c. în Senat, iar acum se află în circuitul Camerei Deputaților pentru votul final.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu