Site icon TOMIS NEWS

Crușoveanu (PNL), la împlinirea a 54 de ani de existență a SCJU Constanța: „În următorii 3 ani se vor construi două spitale, unul de pediatrie și altul de oncologie și cardiologie, prin PNRR”

crusoveanu

În această lună, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) „Sf. Apostol Andrei“ Constanța, împlinește 54 de ani de funcționare. La peste jumătate de secol de existență, deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu subliniază faptul că este timpul pentru investiții în infrastructura spitalicească și, în ultima vreme, s-au făcut pași concreți în acest sens, prin PNRR:

„Vreau să atrag atenția asupra faptului că anul acesta, în luna martie, cea mai mare unitate spitalicească din județul Constanța, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) „Sf. Apostol Andrei“, împlinește 54 de ani de existență. Sunt convins că și în alte județe există astfel de unități care au peste jumătate de secol de existență, ce fac cu greu față nevoilor unui act medical care să deservească și să corespundă nevoilor de tratament ale zilelor noastre. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Guvernul României vă investi în unități sanitare, peste 2,2 miliarde de euro. Pe lista celor 27 de investiții, două dintre acestea se află în orașul nostru: un proiect al Consiliului Județean și unul al Primăriei Constanța. În această săptămână, Parlamentul României prin aprobarea legii de eliminare a TVA-ului pentru toate proiectele în domeniul sănătății vine în sprijinul investițiilor făcute de Guvern. Astfel toate investițiile în sistemul sanitar vor beneficia de bugete cu 20% mai mari implicit cele două noi spitale care se vor construi în Constanța. După o perioadă lungă doar de promisiuni și amăgiri, într-un final, printr-o colaborare politică și administrativă, se înregistrează un succes apreciabil, acela de a avea investiții istorice în infrastructura sanitară din Constanța. În următorii 3 ani se vor construi două spitale, unul de pediatrie și altul de oncologie și cardiologie din fondurile PNRR. Investițiile în aceste două obiective se ridică la peste 253 de milioane de euro și sunt fără precedent, în ultimii 30 de ani”, a transmis deputatul Crușoveanu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version