Crușoveanu (PNL): „În procesul de responsabilizare civică de protejare a mediului și reciclare selectivă, este obligatoriu să fie inclus și sistemul de educație”

crusoveanu fechet

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a fost prezent ieri la Constanța, la Conferința Regională „Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată a deșeurilor. La evenimentul găzduit de ABADL au fost prezenți și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, dar și parlamentari, printre care și deputatul liberal Marian Crușoveanu:

„Campania națională de informare, conștientizare și educare, organizată de Ministerul Mediului, denumită „Reciclăm în România”, a ajuns și la Constanța. Subiectul reciclării este unul extrem de important, având în vedere că țara noastră este printre cele codașe la nivelul Uniunii Europene. Țin să îl felicit pe ministrul mediului, colegul nostru din PNL, Mircea Fechet, pentru demersul de responsabilizare civică în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. În următorii ani, România are de făcut un salt uriaș, atât în ceea ce privește infrastructura de colectare, sortare și depozitare a deșeurilor, cât și colaborarea instituțională între autorități publice, companii private din domeniul reciclării, ONG-uri dar și cetățeni. În acest proces de responsabilizare civică de protejare a mediului și reciclare selectivă, este obligatoriu să fie inclus și sistemul de educație, astfel încât să încurajăm reciclarea selectivă a deșeurilor. Vom putea atinge țintele prin colaborare și efort comun, conștientizarea, educarea și informarea fiind pași esențiali de care cu toții avem nevoie”, a transmis deputatul Crușoveanu.

Distribuie:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *