Crușoveanu (PNL) despre studiile de fezabilitate pentru lucrările care nu au mai început: „Atrage furie, dar trebuie să investim banii statului în mod inteligent, astfel încât să micșorăm risipa publică”

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) continuă demersul civic prin care semnalează „cheltuielile aberante” de zeci de milioane de euro făcute de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru studii de fezabilitate ale unor lucrări de infrastructură rutieră nerealizate.

Astfel, potrivit FACIAS, prima în topul încasărilor de la compania de stat este Consitrans SRL care a făcut studii de aproximativ 21 de milioane de euro. Este considerată una dintre firmele responsabile pentru eşecul înregistrat în cazul Autostrăzii Sibiu – Orăştie, care s-a prăbuşit la scurt timp după inaugurare, în septembrie 2015. Aceeaşi firmă a fost acuzată, tot în 2015, că a proiectat un drum pe câmpia dintre Craiova şi Calafat, unde a prevăzut de-a lungul DN 56 rigole adânci de un metru şi jumătate punând în pericol traficul rutier. Pe locul doi se află compania Search Corporation SRL care  făcut pentru CNAIR studii de fezabilitate rămase neutilizate și a câștigat peste 5,3 de milioane de euro. Locul trei este ocupat de IPTANA SRL care a realizat alte zeci studii neutilizate în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Compania a proiectat cea mai mare parte a drumurilor, podurilor, porturilor și aeroporturilor construite înainte de Revoluție în România. Iptana SA a intrat în insolvență, la cerere, în anul 2017, dupa 64 de ani de activitate. În 2016, anterior intrării în incapacitate de plată, compania înregistra datorii de 35 milioane de lei și pierderi de 3,2 milioane de lei.

Lista acestor eșecuri în infrastructură, în special cea rutieră, este considerabil mai lungă. Potrivit deputatului constănțean liberal, Marian Crușoveanu, furia publică este de înțeles, întrucât putem să vorbim de risipă financiară, însă populismul nu este o soluție, ci se impune o… reorganizare contabilicească. Parlamentarul constănțean consideră că este momentul alocării responsabile a fondurilor, care să ne scutească de astfel de situații neplăcute și care să micșoreze risipa publică:

„În fața unor astfel de subiecte ne putem minuna cu toții. Sunt subiecte care fac deliciul presei și atrag furia opiniei publice. Apreciez că mi-ați semnalat acest subiect, care merită discutat în Comisia de Transport din cadrul Camerei Deputaților. Aș evita să mă aventurez în declarații populiste fără să am toate informațiile despre acele studii de fezabilitate. Ce aș putea să vă spun este că avem nevoie să investim banii statului în mod inteligent, astfel încât să micșorăm risipa publică. Personal, sunt de părere că România are nevoie de investiții în aproape toate domeniile, investiții care vor da tinerilor mai multă încredere să îşi contureze propriul destin aici, acasă. În același timp, nu am cum să nu menționez faptul că în România, dacă funcționează ceva bine, acelea sunt instituțiile de control. De aceea, drept urmare, dacă acele studii de fezabilitate ar fi fost problematice, cel mai probabil ar fi fost în atenția „instituțiilor de cercetare”!”, a spus deputatul Crușoveanu, pentru TOMIS NEWS.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *