Criza de la Biblioteca Județeană Constanța: Mitroi (CJC), responsabil pentru destructurarea culturii dobrogene – „Un gest de DISPREȚ față de cultura locală!”

Sub conducerea președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, cultura dobrogeană riscă să sufere una dintre cele mai grave lovituri din ultimele decenii. Proiectul de reorganizare a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, ce prevede desființarea a 9 posturi de bibliotecar – dintre care doar unul este vacant – a stârnit revoltă în rândul angajaților și al publicului larg.
Bibliotecarii trag un semnal de alarmă fără precedent: sub pretextul unei „reorganizări” administrative, se lovește exact în inima instituției – specialiștii care țin vie această bibliotecă. Într-un județ cu aproape 750.000 de locuitori, reducerea posturilor de bibliotecar reprezintă nu doar o măsură lipsită de logică, ci și un atentat la dreptul comunității la educație, cultură și informare.Mai grav, întreaga procedură s-a derulat într-o opacitate totală, fără consultarea sindicatului, a colectivului sau a reprezentanților salariaților, încălcând flagrant prevederile legale și principiile dialogului social. Bibliotecarii au aflat despre decizia ce le afectează viitorul profesional de pe site-ul Consiliului Județean, nu din partea conducerii instituției – o dovadă de dispreț administrativ față de propriul personal.
În timp ce la nivel național se vorbește de păstrarea specialiștilor și eficientizarea aparatului administrativ, la Constanța se propune exact invers: concedierea bibliotecarilor, nu a funcționarilor din birouri. În prezent, biblioteca funcționează cu 43 de posturi de bibliotecar și 17 angajați administrativi, deși legea prevede necesarul dublu de bibliotecari pentru un județ de talia Constanței. Reducerea suplimentară va duce la închiderea unor servicii, scăderea calității actului cultural și limitarea accesului publicului la carte și cunoaștere.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” nu este o simplă clădire, ci un pilon al educației, cercetării și coeziunii sociale pentru generații întregi de elevi, profesori, studenți și cititori. Demersul lui Florin Mitroi de a mutila această instituție sub masca „reorganizării” este o dovadă de lipsă de viziune, de respect și de responsabilitate față de patrimoniul cultural al Dobrogei.Solicitarea bibliotecarilor este clară: amânați adoptarea proiectului până la consultarea reală a colectivului și analizați cu responsabilitate impactul social și cultural al reducerilor propuse. Orice altă decizie va rămâne în istorie ca un gest de dispreț față de cultura locală și față de comunitatea constănțeană.
„Domnule Mitroi, cultura nu se gestionează cu tăieri de posturi și decizii luate pe ascuns, ci cu viziune, dialog și respect față de oameni și valori. Constanța merită o bibliotecă vie, nu una sacrificată pe altarul birocratic al intereselor de moment”, concluzionează reprezentanții instituției culturale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


