Creșterea pensiilor în 2023 ar putea fi în două tranșe. Budăi (Muncă): „Am combinat şi am modelat datele”

Ministrul Muncii Marius Budăi a respins ideea conform căreia majorarea pensiilor ar urma a fi făcută în două etape. „Majorarea bugetară va fi începând cu 1 ianuarie cel puţin 10% şi nu va fi nicio majorare în două etape”, a mai explicat Budăi.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că impactul bugetar calculat pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va fi de 11 miliarde de lei. El susţine că cifrele luate în calcul de PSD din mai multe surse oficiale arată că nu există „niciun fel de probleme” pentru a asigura bugetul pentru creşterea pensiilor începând din anul următor.

„Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei. Când am făcut această propunere, noi, PSD, am analizat-o foarte bine, am combinat şi am modelat datele în aşa fel încât să putem să ne asigurăm că avem spaţiu bugetar. Cifrele pe care le-am folosit le poate modela şi folosi oricine, sunt pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pe site-ul Eurostat, pe evoluţiile care au venit ulterior de la FMI pentru creşterea economică, pe execuţia bugetară şi pe încasări şi nu sunt niciun fel de probleme, putem asigura această majorare începând cu 1 ianuarie”, a afirmat Marius Budăi într-o intervenţie telefonică, vineri seară, la Realitatea Plus.

Marius Budăi a respins ideea conform căreia majorarea pensiilor ar urma a fi făcută în două etape. „Majorarea bugetară va fi începând cu 1 ianuarie cel puţin 10% şi nu va fi nicio majorare în două etape”, a mai explicat Marius Budăi.

Klaus Iohannis, despre procentul de 11% pentru majorarea pensiilor avansat de premier: „Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat cu privire la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că această creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii, atât timp cât există un anumit buget pentru acestea. „Solicitarea mea către Executiv a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere, trebuie să se calculeze la finanţe şi la modul mai general în Guvern”, a adăugat şeful statului.

Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate, atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget. Ori datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere, trebuie să se calculeze la finanţe şi la modul mai general în Guvern”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi la Praga dacă e îndestulător procentul de 11% pentru creşterea pensiilor avansat de premierul Ciucă, în condiţiile în care inflaţia e cu mult peste 11%.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, că în şedinţa conducerii PNL a fost discutat procentul cu care pot fi majorate pensiile, astfel încât să nu producă un deficit mai mare pe bugetul de pensii.

„În acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a mai spus premierul, el arătând că la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concretă pe cifre.

Marcel Ciolacu a făcut un anunț care a provocat îngrijorare. El a spus că după lungi discuții, coaliția de guvernare ia în calcul să crească pensiile în două tranșe, anul viitor. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi majorare cu cel mult 11% de la 1 ianuarie 2023. Liderul PSD Marcel Ciolacu nu a exclus posibilitatea ca majorarea pensiilor să se facă în două etape anul viitor. Prima creștere ar urma să aibă loc în luna ianuarie. Se va ține cont de ce spune legea, respectiv de faptul că trebuie să fie indexate pensiile cu rata inflației. Asta înseamnă o majorare de 6%. Dacă punctul de pensie ar crește cu 6%, atunci pensionarii ar primi în plus aproximativ 95 de lei.  A doua majorare ar urma să aibă loc în luna martie sau cel mai probabil în vară, la rectificarea bugetară. Practic, sunt două scenarii. Atunci pensionarii ar urma să primească diferența de 5% până la procentul de 11%. Asta le-ar mai aduce în plus aproximativ 80 de lei.

Minimum, minimum de la care pornim este legea. Rata inflației de anul trecut, așteptăm construcția bugetului. Este o abordare și asta, să aplici legea, și pe urmă, când închizi anul fiscal în februarie, cel târziu în martie, să vii cu diferența. Vom lua decizia cea mai sustenabilă”, a declarat Marcel Ciolacu.

În total, în cursul anului viitor, pensiile ar crește cu 11% însă în două etape. Și pensia minimă ar urma să crească. O majorare cu 6% de la 1 ianuarie le-ar aduce în plus celor care trăiesc în prezent cu 1000 de lei lună de lună în plus la pensie aproximativ 60 de lei, iara  doua majorare din cursul anului viitor le-ar aduce încă 50 de lei. În total, pensia minimă ar ajunge la 110 lei. Sunt scenarii luate în calcul în condițiile în care guvernanții se tem că va fi o iarnă grea iar primele luni ale anului vor avea încasări reduse la bugetul de stat. Se discută în Coaliția de guvernare această posibilitate de a crește pensiile în două etape însă nu există o decizie fermă în acest sens.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *